Propun mai jos cititorilor rubricii un articol apărut cu 14 ani în urmă al cărui mesaj îmi pare, din multiple puncte de vedere, un memento ca indiciu de reflecţie în relaţia cu derapajele prezente în derularea, în plan geopolitic, a stărilor conflictuale pe modelul, de-acum consacrat, al ciclicităţii Istoriei. Actul restitutiv se cuvine evaluat şi drept un omagiu marelui cărturar francez născut în Bulgaria vecină şi care s-a aflat constant, în Parisul tumultuoaselor confruntări „ideologice” din ultimele decenii ale veacului trecut, de partea lucidităţii disociative. (G.P.).
Tzvetan Todorov şi “pericolul binelui”
GEORGE POPESCU
Într-o corespondenţă de la Paris, jurnalistul Cesare Marinetti l-a abordat, joi, pentru ediţia naţională a cotidianului «La Stampa» din Torino, pe Tzvetan Todorov, filosoful şi criticul literar de origine bulgară, proaspăt câştigător, împreună cu românul Norman Manea, a unei prestigioase distincţii internaţionale. Interviul a pornit de la un text, devenit faimos, al autorului “Gramaticii Decameronului”, prin care se grăbise, crede autorul interviului, să decreteze moartea totalitarismului odată cu încheierea secolului XX. Cum se explică atunci, a venit întrebarea, acel angoasant 11 septembrie?· “Totalitarismul secolului XX a murit, susţine Todorov, şi nu există riscul ca el să se întoarcă, nici în timpul generaţiei noastre, nici în cea a copiilor noştri şi nici măcar în cea a nepoţilor noştri. Aceasta nu înseamnă că nu există noi pericole, chiar şi mai mari. Eu nu cred în sfârşitul istoriei”.
La întrebarea dacă Bin Laden şi kamikazii săi nu ne duc înlăuntrul unei idei totalitare, Todorov răspunde că nu, fiindcă nu e acţiunea unui stat, ci a unui grup de indivizi fără stat ce atacă cu succes cel mai puternic stat al lumii. El crede, în contrast cu scenariul lui Orwell din “1984”, că evenimentele de la 11 septembrie i se par mai aproape de acelea ale lui Ian Fleming din serialul cu James Bond în care miliardari megalomani atacă lumea spre a o stăpâni. În plus, adaugă cărturarul parizian, nu există elemente de totalitarism şi pentru că, în mod judicios, ele ar apar în condiţiile unui stat ce-şi subjugă proprii cetăţeni, pe când terorismul musulman ţinteşte la cetăţeni aflaţi la mare distanţă.
Tema cea mai fierbinte a dialogului e generată de ideea ultimei cărţi a lui Todorov ce stipulează pericolul unei “tentaţii a binelui”. Iată cum îşi defineşte autorul această idee: “Este tentaţia de a te considera încarnarea binelui şi de a acţiona cu certitudinea că ai un drept moral să te impui altora. S-a întâmplat cu Irakul şi cu Iugoslavia. Şi chiar cu 11 septembrie. Nu întâmplător preşedintele Bush a vorbit imediat de luptă a binelui împotriva răului folosind aceiaşi termeni cu ai teroriştilor islamici. Acelaşi maniheism şi aceeaşi tentaţie a binelui. Eu cred că democraţiile ar trebui să evite să impună binele: în istorie victimele acelora care au crezut că au întrupat binele sunt mult mai numeroase decât cele ale răufăcătorilor”.
Todorov nu crede în soluţiile decise de comunitatea internaţională în Kosovo şi în Iugoslavia, spre exemplu. El susţine că se impunea mai curând ajutorul dat Opoziţiei spre a-l învinge pe Miloşevici, iar nu bombardamentele. Adică exact aşa cum s-a întâmplat, dar din păcate abia la sfârşit. Fiindcă, argumentează el, raţiunea războiului contra Iugoslaviei a fost blocarea curăţeniei etnice, iar rezultatul de acum este exact pe dos, adică potenţarea acesteia. Potrivit filosofului, nici un stat democratic nu are dreptul să intervină împotriva unui stat totalitar pentru a-l obliga să devină democratic. Ar fi exact aceeaşi tentaţie a binelui ce sfârşeşte prin a semăna răul.
El repetă însă că nu-l scandalizează ideea de a ajuta, prin mijloace paşnice, forţele democratice să preia puterea într-un stat totalitar şi crede că acesta ar fi trebuit să fie scenariul pentru Iugoslavia. În fond, spune el, cel mai grav lucru este acela de a-i lăsa pe militari să judece politica, în loc, aşa cum e normal, ca politica să fie cea care-i judecă pe militari. Un avertisment lucid al unui gânditor care şi-a făcut din tema celuilalt una din ideile forte nu doar ale lumii de azi, ci ale istoriei umanităţii.
24 ianuarie 2002
