Polivalenta, lansată cu Gala SuperKombat

0
410

Sala Polivalentă din Craiova va fi inaugurată, pe data de 10 noiembrie, cu Gala SuperKombat Final Elimination. Organizatorii promit un eveniment de excepţie, pornind de la sală – care va arăta impecabil – şi până la sportivi. În ring vor intra vedetele K1 Cătălin Moroşanu, Freddy Kemayo, Raul Cătinaş şi Alexey Ignashov. 

Organizatorii SuperKombat spun că evenimentul de la Craiova va fi cel mai mare de până acum, şi asta datorită mediatizării foarte mari de care va dispune, Gala Final Elimination întrecând-o în audienţă chiar şi pe cea în care a boxat Lucian Bute. „Evenimentul va fi de 30 de ori mai bine mediatizat decât gala lui Bute, organizată la Bucureşti. Se va transmite pe cinci continente, în 90 de ţări, pe patru continente în direct şi pe unul în reluare. Avem, la ora aceasta, în direct Europa, Africa, Asia şi Australia. Începând din octombrie şi America de Nord, în SUA, 74 de milioane de case şi 52 de milioane de utilizatori iPhone vor vedea şi în reluare. Ceea ce asigură organizatorilor acestor evenimente o expunere foarte mare”, a spus Eduard Irimia, promoterul galei. Acesta a recunoscut că ar fi avut posibilitatea să meargă cu acest eveniment în orice alt oraş din Europa, dar a preferat să vină la Craiova impresionat fiind de impactul la public pe care l-a avut prima gală de K1, organizată în iunie, pe stadionul „Ion Oblemenco”.

Vedetele K1 vor veni la Craiova

În prim plan va fi sala şi, bineînţeles, gala, care va fi organizată cu un buget de aproximativ de 500.000 de euro, bani din parteneriatele SuperKombat, drepturile de televiziune, sponsori şi bilete. „Nu vrem să fim ca şi nişte oportunişti care folosesc bugete din campanii sau de sume care ar putea să fie contestate în interior”. Pe 9 noiembrie, va avea loc cântarul oficial, la care vor participa toţi concurenţii. Organizatorii spun că, dacă vremea va fi bună, această etapă a competiţiei se va desfăşura afară, în aer liber. Show-ul va fi în sală, unde vor intra 4.000 de spectatori şi încă 1.000 la tribuna VIP. „Pentru bilete şi alte informaţii vă vom anunţa pe parcurs. Presiunea va fi foarte mare pe mesele VIP, dar cei care vor dori să stea în jurul ringului vor trebui să scoată din buzunare alte  sume. Oricum biletele vor costa de cinci ori mai puţin decât în Europa, în gale similare”, a spus organizatorul. Referitor la concurenţii care vor urca în ring la Craiova, Eduard Irimia a dezvăluit faptul că, deocamdată, au confirmat nume grele din K1, precum Freddy Kemayo,  Alexey Ignashov, Daniel Sam şi Ismael Londt. Nu vor lipsi nici vedetele din România, Cătălin Moroşanu, Rau Cătinaş şi Ionuş Iftimoaie, ultimul pregătindu-se pentru o revanşă cu Dzevad Poturak.

O surpriză grea pentru craioveni

Remy Bonjansky va fi prezent, dar nu va păşi în ring. În competiţie vor intra însă sportivi care vor câştiga Finala K-1 Final 16 de la Tokyo, de pe 14 octombrie. Eduard Irimia susţine că, printre alte surprize ale galei, va fi şi prezenţa unui gigant în tibox-ul american, Radu Spinghel, un craiovean cu o statură de invidiat. ”Are 2,2 metri, este un fel de Semmy Schilt din KO. Este plecat de foarte mult timp din România. Tatăl său, Gheorghe Spinghel, a fost în prima echipă din Craiova, din anii 50, un mare fotbalist. Şi fiul lui său, Radu Spinghel, a fost foarte interesat că e prima gală care se organizează la Craiova şi va fi aici”. Organizatorii cred că această gală va fi una de lansare pentru KO. „Are o şansă de promovare prin noi şi, dacă cei de la Gala Kombat îl vor vedea, poate îl vor băga într-un meci de rezervă în marea finală”. Potrivit lui Eduard Irimia, marea finală va avea loc pe 26 decembrie a.c. sau 25 ianuarie 2013, la New York. „Până când fotbalul va reveni în forţă în Craiova, eu vă promit că vă pun pe mapamond, la acelaşi nivel cu Tokyo şi New York, cel puţin ca şi eveniment. Mai departe, că nu avem zgârâie-nori şi alte lucruri pe care le au ei pe acolo, eu zic că ne putem mândri cu astfel de eveniment”.

Sala va fi gata în 10 zile

Lia Olguţa Vasilescu

Primarul Lia Olguţa Vasilescu, la rândul ei preşedintele Wako al Pro România, a ţinut să le mulţumească organizatorilor pentru că au acceptat să vină cu gala la Craiova. „Nu cred că aveam nici bani şi nici un alt eveniment de o asemenea anvergură ca să lansăm sala. Îmi doresc din suflet ca toţi craiovenii să se bucure de acest eveniment”. Olguţa Vasilescu le-a spus organizatorilor că va face tot ce depinde de ea pentru ca gala să fie una de excepţie. În primul rând se va ocupa de pregătirea sălii. „Nu am vrut să promovăm acest eveniment până când nu am fost absolut convinşi că Sala Polivalentă poate fi deschisă. Luni am avut o discuţie cu directorul CNI. Era o divergenţă între companie şi Primărie vizavi de generatorul care trebuia cumpărat şi de mobilier. Acest lucru a fost rezolvat, în sensul că CNI va fi cel care va plăti aceste dotări. Este normal să fie aşa, pentru că ei trebuie să ne dea sala la cheie, chiar dacă greşeala aparţine funcţionarilor Primăriei care, la un moment dat, au uitat să treacă pe o listă de investiţii aceste lucruri. Al doilea impediment era acel teren care nu fusese expropriat, deşi ar fi trebuit să se întâmple acest lucru încă dinainte de construcţia propriu-zisă a sălii. Ieri s-a reglat şi acest impediment, în şedinţa de CL, deci suntem în linie dreaptă cu sala şi zic eu că va fi evenimentul sportiv al anului în România, iar pe plan internaţional vom fi foarte bine mediatizaţi”, a spus primarul. În plus, gala va fi şi un bun prilej pentru promovarea oraşului, evenimentul fiind deschis cu un videoclip de prezentare a Băniei, pe care, de asemenea, Olguţa Vasilescu şi-l doreşte „de efect”.