Electoratul de dreapta, adunat „cu grebla” la dreapta

0
313
Gigi Becali

Sigur că Gigi Becali, finanţatorul Stelei, întâlnit la orice oră din zi şi din noapte, pe nişte canale de sport, unde se bat câmpii copios, e de dreapta, cum ţanţoş s-a destăinuit, marţi seara, la emisiunea „Ultima oră”, de la Realitatea TV. Mai mult, Gigi Becali, acest Macarenko de Pipera, ca lider al Partidului Noua Generaţie, e un om politic cu care dreapta românească s-ar putea mândri. Se spune, şi aici îl citez pe Dorin Tudoran, că în nişte vremuri, recente, când Gigi Becali era „dăscălit” de Dan Pavel, a fost văzut căscând plictisit, gest minor, punând capăt unei şedinţe de masaj doctrinar prin creştinescul „mai dă-l, bă, în gâtu’ mă-sii”. Afirmaţia sună eufemistic pentru repertoriul său mult mai diversificat. Într-un moment în care se vorbeşte de tot felul de împerecheri miciuriniste, pentru crearea Mişcării Populare, iar nişte inşi, altminteri cu carte, cum suntem asiguraţi, redactează „Manualul de luptă” al Noii Republici, „deschisă vocilor credibile… dornice să depăşească sectarismul orb şi steril”, de Gigi Becali ar fi maximă nevoie, mai ales că marţi seara şi-a dat „adecvat” cu părerea despre Ion Iliescu, semn de efort intelectual sisific. Numai că, luat şi în dresaj politic intensiv, Gigi Becali va rămâne ceea ce este, pentru cine se încurcă cu el, dorind să facă în politică ceea ce face la Steaua. Noua Republică, aşa cum menţionează şi eseistul Alex Cistelecan, pe site-ul criticatac.ro, se adresează cetăţenilor de dreapta care au fost dezamăgiţi de politicile de dreapta. „Cititorii şi publicul Noii Republici sunt, deci, acele elemente rătăcite, care plutesc indecidabil în afara departajărilor ideologice prestabilite. La aceşti cetăţeni de dreapta, care nu mai ştiu, deci, ce se întâmplă cu ei, cum de le merge mai rău, deşi li se întâmplă exact ce-şi doreau, sau, cel puţin, ce au votat să li se întâmple, la aceşti cetăţeni aflaţi în stare cruntă de ebrietate ideologică, vin, deci, băieţii de la Noua Republică (adică, tocmai Noua Dreaptă, în costumul alb al „interesului general”), ca să le explice la ureche cum trebuie citită, la dreapta, situaţia, şi ca să-i adune, astfel, ca şi cu grebla, înapoi în curtea electoratului de dreapta”. Că împotriva tuturor evidenţelor se clamează că stânga e la putere deja de aproape un deceniu nu demonstrează altceva, decât ceea ce vom spune în continuare. Lecturat cu pixul în mână, „Manualul de luptă” al Noii Republici, elaborat de Mihai Neamţu, Dacian Tolea şi Cosmin Aldea, este nu doar o îngemănare de tupeu, denegare, fals şi incitare la violenţă, ci şi expresia unui delir intratabil, al unor anticomunişti cu faţă bolşevică, pe care ar fi invidioşi, şi în mormânt, redactorii „Scânteii” din epoca lui Sorin Toma. Când la New York, Washington, Boston, Los Angeles, New Mexico o mişcare de protest fără precedent, a unor „indignaţi”, riscă să se extindă în toată ţara, împotriva elitei financiare şi a corporaţiilor, considerate responsabile pentru actuala criză şi principalii ei beneficiari, a propovădui bezmetic dreapta, stigmatizând primitiv stânga, e o chestiune nu de opţiune sau de gust, ci de rătăcire iremediabilă. Remachiat, sau rebranduit, cum se spune, ascuns sub umbrela Mişcării Populare, PDL rămâne, în mentalul colectiv, ceea ce este, adică partidul care a adus ţara în punctul în care se află. Şi nimic mai mult. Desemnat ca premier, şi renumitului economist Nuriel Roubini i-ar fi greu să înţeleagă ce s-a petrecut, sub o guvernare de dreapta, în România.