Studii concentrate, la Facultatea de Drept a Universităţii din Craiova

0
1239

Facultatea de Drept a Universităţii din Craiova  organizează Şcoala de vară „Ştefan Nestor Craiovescu”, în colaborare cu Baroul Dolj şi Institutul  de Cercetări Socio-Umane „C.S. Nicolăescu  – Plopşor” din Craiova.

Numele” Şcolii de vară” a fost stabilit de către Consiliul  Facultăţii de Drept, în anul 2017, la propunerea prof. univ.dr. Lucian Săuleanu, Decan al Baroului Dolj, „având ca obiectiv promovarea personalităţilor din Oltenia în Anul Centenarului şi în viitor”, aşa după cum a precizat iniţiatorul. Nestor Craiovescu a fost un boier erudit din Ţara Românească, bun cunoscător al legilor ţării şi al dreptului romano-bizantin, care a îndeplinit, timp de peste trei decenii importante funcţii administrative şi jurisdicţionale, fiind activ în elaborarea legislaţiei în Ţara Românească. Activitatea sa a fost recunoscută de către acad.  Andrei Rădulescu,  preşedinte al Academiei Române, în intervalul 1946 – 1948 – „a contribuit la răspindirea cunoştinţelor de Drept şi la pregătirea primei generaţii de jurişti, din secolul al XIX-lea”. Activităţile juridice desfăşurate în cadrul evenimentului se adresează studenţuilor Facultăţii de Drept a Universităţii din Craiova, care nu au mai participat la alte ediţii de acest gen. „Vor fi invitaţi să participe şi studenţi ai Facultăţii de Drept ai Universităţii de Stat din Chişinău, care au participat la probele ştiinţifice din cadrul „Hexagonului Facultăţilor de Drept”, ediţia 2018, organizat la Sibiu, în perioada 25 – 28 aprilie 2018, precum şi profesorii care i-au coordonat pe participanţi. Condiţiile de participare şi criteriile de selecţie sunt afişate pe site-ul Facultăţii şi la aviziere, perioada de înscriere fiind 28.08.2018 – 10.09.2018” – a declarat lect.univ.dr. Raluca Voinea.