Îngălbenite de trecerea timpului, paginile fostului cotidian „Înainte” rămân totuşi o sursă de documentare, pentru istoria fotbalului craiovean. Una, pe alocuri, fabuloasă. Să nu ne lungim cu vorba, nostalgici cum ne ştim, după „zăpezile de altă dată”, la „Craiova Maxima” ne referim, şi să purcedem aşadar la depănarea unei poveşti… de demult. La 5 septembrie 1948, UNSR Craiova, cea mai tânără echipă de fotbal a urbei, venea învinsă măr, de la Filiaşi (3-6) în partida ei de debut, ştirea fiind inserată, deloc parcimonios, în pagina sportivă a cotidianului local menţionat. Componenţa primului „11 studenţesc” arăta astfel: Dumitrescu, Rădulescu, Mihăilă, Carli, Ozon, Sabi, Ilie Mora, Mihăilă, Bădescu, Tudor, Serghi. Două luni mai târziu, Craiova găzduia prima ediţie a Cupei „Săptămâna internaţională a studenţilor”, prilej de afirmare a echipei universitare. Anii trec, cu rodajul de rigoare, multe rezultate surprinzătoare, şi curând formaţia studenţească va cunoaşte un alt nume, pe care îl va purta, dar nu pentru multă vreme: Clubul Sportiv Universitatea (CSU). La nivelul urbei divizionarele B – CS Armata şi Locomotiva Craiova – îşi împărţeau suporterii, dar mai ales rivalităţile. În 1953, o atestă documentele vremii, denumirea echipei va deveni „Ştiinţa Craiova” şi va avea în componenţă pe Stoica, Dreşcă, Rizu, Pîrvuleţ, Anuţescu, Dan Popescu, Dumitru Popescu, Firu, Babarada, Dilă, Pădureanu, toţi deja cu ambiţii mărturisite în campionatul judeţean. Câştigă dreptul de participare la barajul de promovare în Divizia B, de la Arad, în 1954, cu Nicolae Oţeleanu „Nea Lache”, şi, pentru prima dată, va accede în eşalonul secund al ţării. Din păcate nu pentru multă vreme, fiindcă la sfârşitul ediţiei 1954-1955, Ştiinţa şi Locomotiva Craiova vor retrograda „la braţ”. Aşadar, din nou în Divizia C. În primul an de activitate în Divizia B lotul Ştiinţei Craiova arăta astfel: Stoica, Urucu, Venus, Vulpe, Lupu, Dreşcă, Rizu, Pîrvuleţ, Razga, Dumitrescu, Ciulava, Anuţescu, Briac, Lambru, Căpitanu, Buldur, Ioniţă, D. Popescu, V. Popescu, Firu, Babarada, Pădureanu, Iliescu, Tr. Coicea, Matei. Până la 6 iulie 1958 studenţii se vor regăsi în Divizia C. Şi a venit ziua memorabilă pentru Ştiinţa Craiova. Trăită pe stadionul „1 Mai” din Râmnicu-Vâlcea. Unde s-a disputat meciul decisiv, pentru promovarea în Divizia B, între Unirea din localitate şi Ştiinţa Craiova. Gazdele aveau nevoie vitală de victorie, oaspeţii erau avantajaţi, graţie golaverajului, şi de o remiză. Arbitrul partidei, Constantin Mitran, din Bucureşti, care a condus „ferm, autoritar şi loial”, consemnează presa. În minutul 75, la o „învălmăşeală”, Titi Popescu a marcat pentru gazde. Şi pentru 4 minute vâlcenii vor fi în… Divizia B. 3.000 de suporteri craioveni veniseră cu un tren matinal în oraşul de pe Olt, pentru a-şi susţine, în tribunele stadionului, de sub Capelă favoriţii. Şi s-a meritat. Fiindcă în minutul 79 Pantelimon a înscris un gol splendid. Ştiinţa promova în Divizia B, o promovare care a avut „tacâmul ei”, povestea regretatul Cornel Stroe. Stoica, Iliescu, Căpitanu, Colcea, Scorţan, Pantelimon, Dilă, Ionescu, s-au luptat ca nişte eroi. Antrenor – Crum Ionescu, care reedita performanţa predecesorului său, Nicolae Oţeleanu. Pentru 5 ani Craiova îşi va face rodajul în divizia B, jucătorii săi pregătind marele salt în prima divizie a ţării. Rând pe rând, „Gică” Scărişteanu, Virgil Mărdărăscu, Valeriu Călinoiu, cu 21 de prezenţe în echipa naţională, venit de la Dinamo Bucureşti, vor cocheta cu iluzia promovării. S-a mai întâmplat însă un lucru, care a afectat lotul de jucători: Facultatea de mecanizare a agriculturii s-a mutat la Timişoara, şi, în felul acesta, Mircea Popa, Urziceanu, Scorţan, dar şi alţi jucători, au ajuns pe malurile Begăi. Ajungem în campionatul, de neuitat, 1963-1964: Ion Papuc, Marian Vasilescu, Nicolae Lungan, Inocenţiu Tetea, Mircea Bărbulenscu, Ion Ganga, Ion Anton, Aurel Stănescu, Constantin Stănescu, Dumitru Lovin, D. Stanciu, C. Deliu, – deşi la sfârşitul turului Ştiinţa se afla pe locul 8 (11 puncte) – speră la promovare. Cam utopic, dar ce e imposibil în fotbal? La 14 iunie 1964, la egalitate de puncte, Metalul Târgovişte, Poiana Câmpina şi Ştiinţa Craiova (care se aflase în mai multe rânduri în fruntea clasamentului) aşteaptă deznodământul etapei. Poiana Câmpina pierde la Paşcani, iar Ştiinţa Craiova, sub un cer plumburiu, învinge pe Metalul Târgovişte (3-0). Promovarea era salutată de un oraş întreg. Nicolae Oţeleanu – antrenor principal şi Aurel Preda – secund, realizau un vis mai vechi al craiovenilor, acela de a avea echipă în Divizia A. Zarva din faţa restaurantului Minerva şi de pe toată strada Unirii nu s-a stins decât târziu, mult după miezul nopţii. Şi prima ediţie de campionat, în Divizia A, a fost una sub sabia lui Damocles, noua divizionară terminând pe locul 11 cu 9 victorii, 13 înfrângeri şi 4 remize. În „meciul supravieţuirii” pe stadionul „Tineretului”, cu Progresul Bucureşti, urma să se tragă câteva secvenţe pentru filmul „Un surâs în plină vară” al lui Geo Saizescu. Scor final 2-0 pentru Craiova. „Grecul” Eftimie a ieşit cu piciorul rupt, de către Ioniţă, iar antrenorul oaspeţilor, Titus Ozon, a acuzat receptarea unei pietre… în cap. Ar fi o impietate din partea noastră să obturăm aportul decisiv al conducerii Universităţii din Craiova, evident şi al organelor locale, care s-au succedat în existenţa, rezistenţa şi construcţia unei echipe de faimă a fotbalului românesc. Cum numai Oltenia putea să aibă. La aniversarea a 70 de ani, de la apariţia primei echipe studenţeşti a Craiovei, în campionatul judeţean, un gând bun pentru toţi cei care au îmbrăcat de-a lungul timpului culorile alb-albastre ale acestui club.
