Adina Florea este propunerea ministrului Toader pentru funcţia de procuror şef DNA

0
350

Procurorul Adina Florea este propunerea minstrului Tudorel Toader, pentru funcţia de procuror şef al DNA, a anunţat, astăzi, Ministerul Justiţiei. Adina Florea vine de la Parchetul Curţii de Apel Constanţa.

„În urma desfăşurării procedurii de selecţie care a avut loc în perioada 6 august – 4 septembrie 2018, la sediul Ministerului Justiţiei, vă aducem la cunoştinţă faptul că propunerea ministrului justiţiei Tudorel TOADER pentru numirea în funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie este doamna Adina FLOREA. În conformitate cu dispoziţiile art. 54 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, urmează ca această propunere să fie transmisă Consiliului Superior al Magistraturii în vederea obţinerii avizului consultativ, şi ulterior, Preşedintelui României, domnul Klaus IOHANNIS, pentru numirea în funcţie”, se arată în anunţul publicat pe site-ul Ministerului Justiţiei.