Summitul G20 din China, la final

0
327

G20Statele G20 ar trebui să joace un rol mai proeminent în reacţia la crizele globale, îndemnând liderii acestor ţări să implice mai mult în modelarea politicilor internaţionale pe termen lung, a declarat preşedintele chinez Xi Jinping. „Ţările G20 ar trebui să devină un mecanism de reacţie la crize în cadrul instituţiilor internaţionale de managment”, a afirmat Xi Jinping, la Summitul G20 de la Hangzhou. „Având în vedere problemele actuale, ar trebui să folosim metode inovatoare de dezvoltare, care vor deveni noi motoare de creştere”, a adăugat liderul chinez, care a mai precizat că aceste state ar trebui să se implice mai mult în modelarea politicilor economice internaţionale şi să ofere o bază pentru creşterea economică la nivel global. „Procesul actual de globalizare economică este instabil din cauza măsurilor protecţioniste şi a riscurilor prezente în economia globală. Comunitatea internaţională are mari speranţe de la summitul G20”, a explicat preşedintele Xi. Statele G20 ar trebui să acţioneze pentru a lichida sursele de finanţare ale terorismului, a declarat preşedintele francez Francois Hollande. Preşedintele francez a declarat că „O prioritate a summit-ului G20 este securitatea şi de combatere a terorismului”. Hollande a mai declarat că statele G20 ar trebui să acţioneze la unison pentru a elimina sursele de finanţare ale terorismului internaţional. În ultimii doi ani, în Franţa, au avut loc mai multe atacuri teroriste revendicate de reţeaua extremistă Stat Islamic, fapt ce a forţat autorităţile franceze să introducă măsuri sporite de securitate. Discuţiile între premierul britanic Theresa May şi preşedintele rus Vladimir Putin s-au axat pe modalităţile de îmbunătăţire a relaţiilor bilaterale, care sunt grav afectate de divergenţele cu privire la situaţia din Ucraina sau Siria. Întâlnirea de duminică, care a avut loc în timpul Summitului G20 din China, a fost prima între noul premier britanic Theresa May şi preşedintele rus. „Deşi, recunosc că există unele diferenţe între noi, sunt unele zone de interes şi unele chestiuni care trebuie discutate şi sper că vom avea un dialog sincer şi deschis”, a declarat May la începutul întâlnirii. La rândul său, Vladimir Putin a afirmat că „sper să aducem relaţiile bilaterale la un nivel mai înalt decât sunt în prezent”. Discuţiile dintre cei doi lideri s-au axat pe o serie de probleme de interes comun, precum terorismul, Siria şi combaterea traficului de droguri, a declarat ministrul rus al Economiei, Alexei Ulyukayev. Preşedintele american Barack Obama şi premierul britanic Theresa May au discutat despre efectele deciziei Marii Britanii de ieşire din UE, încercând să minimalizeze impactul Brexit-ului asupra „relaţiei speciale” între SUA şi Regatul Unit. Cei doi lideri au discutat cu ocazia Summitului G20 din China, aceasta fiind pentru prima dată când premierul britanic Theresa May se întâlneşte cu preşedintele american. Obama a declarat că, în opinia sa, prioritatea Marii Britanii este „să-şi dea seama ce însemană Brexitul în ceea ce priveşte Europa” şi a promis că va colabora cu May pentru a evita „efectele adverse” asupra relaţiei comerciale dintre cele două state. Liderul de la Casa Albă a mai adăugat că Marea Britanie va avea de aşteptat până când Statele Unite va intra în negocieri pentru un nou tratat comercial, separat, cu Regatul Unit. Obama a precizat că prioritatea Washingtonului este de a finaliza tratatele comerciale cu Uniunea Europeană şi statele din zona Asia-Pacific. Prim-ministrul britanic Theresa May a declarat că intenţionează să profite de oportunităţile economice pe care Marea Britanie le va căuta în afara UE, reiterând faptul că „Brexit înseamnă într-adevăr Brexit” şi că nu va exista „vreo încercare de a ieşi din asta”.