Ediția 2014 a Galei Tânărului Actor – HOP se va desfășura între 9 și 12 septembrie sub coordonarea directorului artistic Radu Afrim și va avea ca temă sloganul „Joacă-te cu mine. Sunt om. Nu personaj”. Organizatorul evenimentului este UNITER, proiectul fiind finanţat de Ministerul Culturii. Potrivit organizatorilor, workshop-ul care va avea loc la Costinești va readuce în actualitate melodiile celebre ale anilor ’80 remixate de Mihai Dobre (DJ Haute Culture sau Dobrică de la Şuie Paparude, cum este cunoscut). Workshop-ul, care respectă tema Galei, este coordonat de Andrea Gavriliu, actriţă şi coregraf.
Anul trecut, muzica Mariei Tănase a fost tema atelierului de creaţie de la Costineşti condus de Vlaicu Golcea, care s-a concretizat în renumitul spectacol „Hai iu iu Nu Hi You You”. Show-ul, dedicat centenarului nașterii artistei, a fost invitat apoi la mai multe festivaluri de teatru din ţară, precum Festivalul Naţional de Teatru, Festivalul de Teatru Nou de la Arad, Festivalul TIFF, Cluj, Festivalul „Femei pe Mătăsari” Bucureşti, Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, FEST-FDR de la Timişoara, Festivalul de Teatru şi Artă Performativă – PERFORM, Iaşi.
Anul acesta un alt workshop a fost pregătit, în încercarea de a readuce în actualitate melodiile celebre ale anilor ’80. Le remixează Mihai Dobre, iar workshop-ul, intitulat „Joacă-te cu mine. Sunt om. Nu personaj”, este coordonat de Andrea Gavriliu, actriţă şi coregraf.
Despre direcţiile acestui atelier, Andrea Gavriliu declara: «Tema de bază a momentelor pe care le pregătesc este şi tema galei. Aceasta va fi tradusă prin alternanţa dintre om şi bufon, un soi de „schizofrenie” cu care se confruntă orice actor. Vom avea de-a face cu un bufon modern, cu o corporalitate aparte pe care vreau s-o descopăr împreună cu doritorii, un „bufon disco”. „Disco” pentru că întreaga coloană sonoră va fi compusă din melodii ale anilor ’80 remixate».
Juriul format din – Gianina Cărbunariu, Tudor Giurgiu, Ioana Marchidan, George Mihăiţă şi Ana Ularu – va decide cine este cel mai bun tânăr actor al ediţiei 2014 a Galei HOP.