Un apel către Ministerul Sănătăţii: „Să se alăture în efortul pe care îl face Consiliul Judeţean Dolj pentru modernizarea şi dotarea Spitalului de Urgenţă”

0
269

Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, salută interesul manifestat de principalii factori de decizie din domeniul sănătăţii, cu ocazia vizitei la Craiova, pentru problemele cu care se confruntă sistemul sanitar pe plan local.

Totodată, Ion Prioteasa, preşedintele CJ Dolj, a precizat că, în acest context, conducerea Ministerului Sănătăţii (MS) a fost invitată să se alăture administraţiei judeţene, ca partener în proiectul de modernizare a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, în special pentru dotarea unităţii cu aparatură medicală. „Salut faptul că ministrul Sănătăţii, domnul Eugen Nicolăescu, a venit la Craiova pentru discuţii despre proiectele de acte normative lansate în dezbatere publică, cunoscând astfel nemijlocit dificultăţile cu care se confruntă mediul sanitar şi comunitatea în această regiune. Conform unui principiu al nostru, ne-am dorit ca reprezentanţii ministerului să plece de aici cu agenda încărcată şi cu problemele zonei, în speranţa că îşi vor îndrepta atenţia către noi. În această idee, i-a fost prezentat ministrului Sănătăţii proiectul nostru pentru Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, un întreg pachet de investiţii pe care ni le-am asumat şi pe care le vom pune în operă pe durata acestui mandat”, a precizat Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj.

165.000 de bolnavi sunt trataţi anual

Eugen Nicolăescu

Şeful administraţiei doljene a mai spus că a fost lansat, totodată, un apel către minister de a se alăture în efortul pe care îl face Consiliu pentru modernizarea şi dotarea acestei unităţi spitaliceşti în care sunt trataţi pacienţi din toată Oltenia. „Am luat la cunoştinţă faptul că ministrul Eugen Nicolăescu a reafirmat intenţia de a construi la Craiova un spital regional. Încă de acum doi ani, Consiliul Judeţean Dolj a pus la dispoziţia statului terenul necesar, cele 7 hectare care fuseseră primite prin donaţie, în scopul înfiinţării acestui spital. Este o investiţie ambiţioasă, care va cere mult timp pentru realizare, chiar dacă ar avea asigurată întreaga finanţare. Între timp, noi ne ocupăm de ceea se poate face în prezent, de ceea ce avem deja aici: acest Spital Judeţean de Urgenţă care, în cele patru decenii de existenţă, a cunoscut prea puţine investiţii în infrastructură şi dotări, dar care tratează anual aproape 165.000 de bolnavi. Sper ca Ministerul Sănătăţii să găsească, în viitorul apropiat, resurse cu care să susţină efortul nostru, în principal pentru dotarea cu aparatură”, a mai spus Ion Prioteasa.

„Vom direcţiona către spital peste 18 milioane de euro până în 2016”

Implicarea consiliului judeţean în acest proiect este evidentă. Ion Prioteasa a spus că se va finaliza, în acest an, modernizarea şi echiparea ambulatoriului, investiţie cu o valoare finanţată de peste 8 milioane de euro, pentru care am atras fonduri europene. „Cu bani din bugetul CJ Dolj, am reparat blocurile operatorii, am început achiziţia de aparatură medicală, pentru care s-au alocat 3,7 milioane de lei, şi montăm nouă ascensoare noi, lucrare de 2,2 milioane de lei, care se va realiza până la finele lui 2013. Tot în acest an şi tot din fonduri proprii vom lansa alte două mari investiţii: extinderea Unităţii de Primiri Urgenţe şi construirea Clinicii de cardiologie intervenţională şi chirurgie cardiovasculară, care, cumulat, înseamnă încă 39 de milioane de lei. În concluzie, am făcut din această unitate sanitară o prioritate şi, renunţând la alte investiţii, vom direcţiona către spital peste 18 milioane de euro până în 2016. Avem, însă, nevoie şi de susţinerea Ministerului Sănătăţii, în subordinea directă a căruia se află Spitalul de Urgenţă, pentru continuarea acestui demers. Mă refer, în primul rând, la consolidarea şi reabilitarea clădirii, conform expertizei tehnice realizate la solicitarea ministerului, investiţie ale cărei costuri sunt estimate la 210 milioane de lei, peste posibilităţile consiliului judeţean”, a mai spus şeful administraţiei doljene.

Clinica de oncologie şi dermatologie

La rândul său, vicepreşedintele CJ Dolj Cristinel Iovan a afirmat că extinderea Clinicii de oncologie şi dermatologie este un alt proiect pentru care ar fi utilă susţinerea din partea Ministerului Sănătăţii. „În expunerea prezentată ministrului Sănătăţii cu ocazia vizitei la Craiova au fost detaliate investiţiile CJ Dolj în această unitate, atât cele deja realizate sau aflate în derulare, cât şi cele care urmează să înceapă. Documentaţia tehnico-economică este în curs de elaborare pentru cele mai importante proiecte de viitor: Unitatea de Primiri Urgenţe, Clinica de cardiologie intervenţională şi chirurgie cardiovasculară şi Clinica de oncologie şi dermatologie. În acest ultim caz, valoarea lucrărilor este estimată la aproape 10 milioane de lei, iar susţinerea financiară din partea Ministerului Sănătăţii ne-ar ajuta să grăbim realizarea investiţiei. Pentru celelalte două, ne dorim ca, peste doi ani, MS să contribuie prin dotarea lor cu aparatură medicală, dar şi să asigure formarea unor specialişti care să lucreze aici.  Alte obiective pentru care am solicitat sprijinul, în vederea finanţării în comun, sunt modernizarea staţiei electrice a spitalului, unde suma necesară este de peste 4 milioane de lei, şi amenajarea parcării supraterane“, a precizat vicepreşedintele CJ Dolj Cristinel Iovan.


Ion Prioteasa, preşedintele CJ Dolj :

„Vorbim şi de alocări financiare pentru dotarea cu aparatură medicală a spitalului, în general, şi în special a noii Clinici de cardiologie, pe care o vom construi, şi a Unităţii de Primiri Urgenţe, a cărei capacitate va creşte. Nu în ultimul rând, contăm şi pe un sprijin consultativ pentru investiţiile pe care ne-am angajat să le realizăm cu forţe proprii. Eu sper că semnalul nostru va fi bine receptat şi am convingerea că, împreună, Consiliul Judeţean Dolj şi Ministerul Sănătăţii pot aduce acest spital la standardele necesare pentru a oferi pacienţilor servicii medicale de înaltă calitate“.