Ponta: Vom trimite cereri de rambursare pentru POSDRU în valoare de un miliard de lei

0
289

Executivul ar urma să trimită săptămâna viitoare Comisiei Europene cereri de rambursare în valoare de un miliard de lei în cadrul Programului Operaţional Sectorial – Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), a declarat ieri premierul Victor Ponta, potrivit Agerpres. „Din nenumăratele pariuri făcute de prim-miniştri, sper sau suntem pe cale să câştigăm unul – s-ar putea să fie primul în 23 de ani -: pariul deblocării programelor operaţionale. După 2011, când s-au constatat grave dificultăţi şi deficienţe, practic toate programele operaţionale au fost îngheţate, ca să nu spun suspendate. Anul trecut şi anul acesta, aproape împotriva tuturor aşteptărilor, am reuşit să deblocăm şi Programul de Mediu, Programul Operaţional Regional (…), faimosul POSDRU, cel despre care nimeni nu credea că va mai fi deblocat şi la care, dacă nu mă înşel, săptămâna viitoare suntem gata cu cereri de rambursare de un miliard de lei. Am aprobat corecţiile financiare şi săptămâna viitoare (n.r. – suntem) în procedura de finalizare şi transmitere către Comisia Europeană (n.r. – a cererilor în valoare de) aproape un miliard de lei”, a afirmat Victor Ponta ieri, la Călăraşi, unde a luat parte la sesiunea de semnare a unor cereri de finanţare prin intermediul Programului Operaţional Sectorial – Creşterea Competitivităţii Economice. El a arătat că România a rămas cu un singur „corijent” pentru toamnă, şi anume Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice. Premierul şi-a exprimat speranţa că şi acest program va fi deblocat, după evaluarea Comisiei Europene, aşteptată în cursul acestei luni.