Îşi asumă CCR moartea copilului?

0
116

Evenimentul petrecut în cursul zilei de luni, 2 septembrie a.c., când copilul Ionuţ Anghel, în vârstă de 4 ani, lăsat nesupravegheat, a fost sfâşiat de câini, în Parcul Tei din Capitală, a produs o vie emoţie, la nivelul întregii ţări. S-a readus în discuţie legislaţia existentă privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, care, prin controlul Curţii Constituţionale, a devenit, din ianuarie anul trecut, şi mai proastă decât era, încât autorităţile locale s-au văzut, practic, în imposibilitatea promovării eutanasierii, ceea ce Legea nr. 227/23 aprilie 2002, la articolul 5, prevedea. ”După examinarea lor, de către medicul veterinar, câinii fără stăpân, care sunt bolnavi cronici şi incurabili, vor fi eutanasiaţi imediat ce au fost aduşi în adăposturi, cu respectarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă (OUG nr. 155/2001). Eutanasierea este un act de sacrificare prin proceduri rapide şi nedureroase a câinilor (…) care nu au fost revendicaţi şi adoptaţi, în condiţiile şi în termenele stabilite prin prezenta ordonanţă de urgenţă”. Practic, la nivelul marilor oraşe ale ţării, între autorităţile locale şi ONG-urile care au ca obiect de activitate protecţia animalelor se duce o luptă îndârjită, cu rare momente de repaus. În acest timp, stabilimentele amenajate sunt încărcate la optimum, cu cheltuielile publice aferente (aproximativ 100 de euro pentru întreţinerea unui câine), iar străzile oraşelor rămân străbătute de haite de câini comunitari, a căror prolificitate este ridicată, devenind ameninţătoare pentru cetăţeni şi, îndeosebi, pentru bătrâni şi copii. Numai în municipiul Craiova, sunt estimaţi între 6.000-8.000 de câini în stare liberă, nevaccinaţi antirabic, mulţi nesterilizaţi, care constituie un adevărat pericol public. Imaginea oraşului are de suferit în ochii străinilor. Anul trecut, la nivelul municipiului Craiova, potrivit statisticelor existente, circa 3.000 de persoane au fost agresate de câini, ceea ce a necesitat tratamentul medical adecvat. Soluţii salutare imediate nu se întrevăd, deşi emoţia publică de care aminteam ar putea potenţa luarea unor decizii cumpătate, mult mai coerente şi, în acelaşi timp, eficiente. În zilele din urmă, mai mulţi parlamentari şi-au exprimat intenţia reanalizării legislaţiei în vigoare, amendării corespunzătoare a acesteia, dar toate aceste făgăduinţe rămân de urmărit.

Vocaţia trăncănelii

Deputatul Bogdan Ciucă, preşedintele Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor, a făcut deunăzi o referire la legislaţia în vigoare privind gestionarea câinilor fără stăpân, mai exact a maidanezilor. Şi a declarat aşa, pentru Antena 3, deputatul menţionat: „Ordonanţa în vigoare stabileşte şi faptul că un câine poate fi eutanasiat după 7 zile, dacă nu a fost revendicat (…). Deci autorităţile locale au la îndemână acest instrument, care se cheamă Legea 227/2002, care practic a aprobat Ordonanţa nr. 155/2001, privind gestionarea câinilor fără stăpân”. Repetăm, Bogdan Ciucă este preşedintele Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor, bănuit a avea cât de cât habar de legislaţia în vigoare şi, îndeosebi, de modificările impuse de Curtea Constituţională, atunci când este îndreptăţit sesizată.

Când parlamentarii … latră!

Despre ce este vorba. În Monitorul Oficial nr. 53 din 23 ianuarie 2012, a fost publicată Decizia Curţii Constituţionale nr. 1/2012 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legii pentru modificarea şi completarea OUG nr. 155/2001, aşa cum a fost aprobată prin Legea nr. 227/2002, obiecţie formulată de un grup de 70 de parlamentari PSD şi 54 de deputaţi aparţinând grupului PNL. Printre cei care au semnat sesizarea, regăsim şi numele lui … Bogdan Ciucă. Sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 51/5667 din 25 noiembrie 2011, constituind obiectul dosarului nr. 1413/2012. Se susţinea, în sesizare, după cum atestă Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012 a CCR, că dispoziţiile „art. 4, 5 şi 7 din lege”, prevăzând eutanasierea câinilor fără stăpân, încalcă Declaraţia Universală a Drepturilor Animalelor, proclamată în mod solemn la Paris, la 15 octombrie 1978, la sediul UNESCO, Convenţia Europeană pentru Protecţia Animalelor de companie, precum şi art. 3 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Cam multă gargară inutilă. Eutanasierea este, deci, individuală, şi nu colectivă, iar comunităţile nu pot decide, în nici un caz, eutanasierea câinilor, mai ales că acestea vor fi tentate să opteze ab initio pentru radicala măsură. Se mai susţinea că măsura eutanasierii nu poate depinde de puterea de decizie a comunităţilor locale, întrucât, în România, legea trebuie să se aplice în mod unitar, la nivel naţional. Se mai invoca, de asemenea, că eutanasierea în masă a câinilor fără stăpân va periclita însăşi existenţa rasei comune şi va produce dezechilibre vizibile, ceea ce încalcă dreptul populaţiei la un mediu sănătos şi echilibrat ecologic. Prostioarele acestea chiar s-au regăsit în sesizarea menţionată.

O explicaţie patetică pe un subiect fierbinte

Nu mai preluăm şi alte detalii din borhotul argumentaţiilor grupurilor parlamentare care s-au adresat Curţii Constituţionale. Preşedintele Senatului a transmis CCR, cu adresa nr. 1830 din 12 decembrie 2011, punctul său de vedere, în care se arăta că sesizarea de neconstituţionalitate era neîntemeiată. Acelaşi lucru l-a făcut şi preşedintele Camerei Deputaţilor, prin adresa nr. 51/5772 din 30 noiembrie 2011, dar şi guvernul, prin adresa nr. 5/6894/EB din 7 decembrie 2011, susţinând un punct de vedere identic: sesizarea privind neconstituţionalitatea era neîntemeiată. Şi acum, înainte de a consemna ce a decis CCR, să „admirăm” o declaraţie de presă a lui Augustin Zegrean, premergătoare publicării deciziei în Monitorul Oficial: „textul era confuz”, ridicând, în plus, o problemă „de demnitate”. E drept, nu ştim dacă despre demnitate poate perora Augustin Zegrean. Iată-i, însă, patetica-i explicaţie, la limita suportabilităţii: „E greu să spun pe ce motiv (a respins CCR legea câinilor fără stăpân, n.r.). Pe motiv că eutanasierea nu este un lucru normal, este împotriva demnităţii umane. Imaginaţi-vă un câmp imens pe care sunt 200.000 de câini şi câţiva oameni care îi omoară. Aţi vrea să vă uitaţi acolo, să vedeţi imaginea aceasta? (…) Deci este vorba nu doar despre demnitatea omului care se uită, ci şi a celui care este pus să facă acest lucru. Dar nu acesta este neapărat motivul constituţional, este un motiv pe care o să îl înţeleagă cine poate să îl înţeleagă”. Cu vorbele lui abrazive, Augustin Zegrean umbla „la fineţuri”, la „coarda sensibilă”, cum se spune, printr-o pledoarie pseudo-jenantă, de-a dreptul găunoasă, pentru înalta demnitate încredinţată. Nu ştim cum a reacţionat la imaginile tulburătoare cu corpul micuţului de 4 ani, sfâşiat de câini lângă Parcul „Tei” din Capitală, întâmplare care a scandalizat opinia publică şi ne-a făcut de ruşine la nivelul Europei. Nu cumva Augustin Zegrean chiar a cochetat cu iresponsabilitatea?

Mai mult decât ambiguitate, chiar … harababură

Examinând obiecţia de neconstituţionalitate, CCR a constat că dispoziţiile art. 1, punct 8 din Legea pentru modificarea şi completarea OUG 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, astfel cum a fost aprobată prin Legea 227 din 2002, sunt neconstituţionale. Decizie definitivă şi general obligatorie. Articolul I, punctul 8 (1) stipulează: „În situaţia în care, după expirarea termenului de cazare, prevăzut la art. 4, câinii care nu au fost revendicaţi sau adoptaţi, conform anexelor 4 şi 5, aceştia pot fi păstraţi în adăposturi, returnaţi în teritoriu, eutanasiaţi sau o combinaţie a acestora, conform hotărârilor consiliilor locale, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după consultarea populaţiei din raza unităţii administrativ-teritoriale respective. (2). „În perioada de cazare a câinilor în adăposturi, se rezolvă cu prioritate cererile de revendicare a acestora. Câinii nerevendicaţi în termen de 7 zile pot fi adpotaţi de persoane fizice şi de persoane juridice, precum şi de centrele de adopţie special amenajate şi organizate în acest scop, aparţinând organizaţiilor, fundaţiilor pentru protecţia animalelor, cu respectarea prevederilor art. 8, aliniatul 3”. La o lege proastă, „pe picior”, croită de nişte amatori, s-a alăturat o decizie a CCR (nr. 1/11 ianuarie 2011), la fel de proastă. Se citează, totuşi, din Hotărârea nr. 26 iulie 2011 a CEDO, pronunţată în cauza Georgel şi Georgeta Stoicescu împotriva României, reţinându-se paragraful 58 din motivare, conform căruia gestionarea acestei problematici nu ţine numai de autorităţile publice locale, ci şi de societatea civilă, ceea ce, în sistemul normativ intern, echivalează cu obligarea asociaţiilor ce au ca obiect de activitate protecţia animalelor, să contribuie în mod efectiv, inclusiv material, şi nu numai declarativ, la aplicarea soluţiilor prin care se urmăreşte gestionarea acestui fenomen. Astfel se evită eutanasierea câinilor fără stăpân.

Ca să nu mai înţeleagă nimeni nimic

Să mai reluăm o dată declaraţia milostivă lui Augustin Zegrean. Deşi un judecător de Curte nu se poate exprima sentimental în discuţiile libere şi juridic în şedinţele de plen. Fiindcă, în Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, între observaţiile          Curţii se regăseşte şi următoarea evaluare: ”În privinţa eutanasierii câinilor agresivi şi periculoşi fără stăpâni, în condiţiile art. 1, punctul 6, din legea criticată, Curtea constată că o asemenea măsură este necesară întrucât aceştia se află, de fapt, într-o situaţie diferită de celelalte rase (n.r. – ?!) de câini, fapt ce a şi determinat adoptarea, de altfel, a unei reglementări speciale în privinţa regimului lor de deţinere, respectiv OUG nr. 155/2002 privind regimul de deţinere a câinilor periculoşi sau agresivi. Susţinerea autoritorilor obiecţiilor de neconstituţionalitate, potrivit căreia termenul de trei zile lucrătoare în care câinii agresivi şi periculoşi fără stăpân se eutanasiază ar fi prea scurt, întrucât stăpânul câinelui pierdut nu ar avea timp suficient să îl găsească este neîntemeiată. Potrivit art. 4, al. 1, litera a, din OUG 155/2002, fiecare câine periculos are un număr de identificare, aplicat prin tatuare şi microcip, şi este înregistrat la Asociaţia Chinologică Română ori Poliţie, iar cel agresiv este înregistrat la asociaţia Chinologică Română. Mai mult, art. I, punctul 14, din legea criticată, referitor la art. 13, prevede înfiinţarea registrului de evidenţă a câinilor cu stăpân, gestionat de către Colegiul Medicilor Veterinari”. Cu toate acestea, articolul 1, punctul 6, nu a fost declarat neconstituţional, prin decizia CCR menţionată. Sporindu-se confuzia, fiindcă potrivit interpretării corecte a deciziei CCR, articolul I, punctul 6, in prezent, prin raportare la OUG155/2001, adoptată prin lege, pot fi eutanasiaţi câinii agresivi, periculoşi fără stăpâni, şi asta doar în temeiul sesizărilor cetăţenilor. Acest aspect, trebuia să îl explice şi deputatul Bogdan Ciucă, preşedintele Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor. Mai ales că tot CCR a mai dispus, imperativ, că legiuitorul este obligat, ca şi cerinţă constituţională, să implice şi să responsabilizeze autorităţile publice locale, inclusiv prin sancţiuni de natură contravenţională sau penală, pentru a se evita recurgerea la măsura eutanasierii. Ca să nu se mai înţeleagă nimic, fiindcă ”varză” este întreaga Decizie nr. 1 din 11 ianuarie 2012. Îşi asumă CCR moartea copilului?

 

”Şi noi avem dreptul la viaţă”

Prezenţa câinilor pe străzile din Bănie îi revoltă pe craioveni, cu atât mai mult cu cât autorităţile încearcă să rezolve această problemă. Pe măsură ce eforturile de a rezolva cât de cât această situaţie, care pare să scape de sub control în întreaga ţară, sunt din ce în ce mai multe, se constată  că patrupedele depăşesc, prin efectivele lor, posibilităţile municipalităţii. Primăria Craiova a construit un adăpost canin la Breasta, cu 500 de locuri, care este însă aproape plin, iar consilierii municipali au adoptat recent un regulament strict care va face ca animalele, îndeosebi cele de curţi, să nu mai ajungă pe stradă. Întâmplarea a făcut însă ca, tot în această perioadă, un eveniment nefericit, care s-a petrecut la Bucureşti, unde un copil a fost devorat de câini, să înfierbânte şi mai mult mămăliga. Ce spun craiovenii despre convieţuirea cu câinii la care sunt, vrând-nevrând, obligaţi? Pentru a afla părerea lor am mers pe câteva din străzile municipiului pentru a-i intervieva pe craioveni. În câteva rânduri, apariţia haitelor de maidanezi a ţinut loc de orice comentariu. „Aţi văzut ce s-a întâmplat cu copilul ăla omorât de câini… Nu e posibil aşa ceva, mai ales că zicem că suntem cetăţeni europeni. Dar doar zicem asta, în realitate haitele de câini sunt peste tot, şi în cartiere, şi prin centru, deci peste tot. Chiar nu există nici o soluţie? Eu cred că ar trebui cineva să se gândească şi la noi, oamenii, nu numai la câini. Şi noi avem dreptul la viaţă”, a spus o pensionară, care a recunoscut că se teme foarte tare de câinii de pe stradă.

„Ne este teamă să mai ieşim cu copii la plimbare”

Tragedia din Capitală a avut un ecou puternic în rândul mamelor care obişnuiesc să plece la plimbare cu copii lor pe străzi mai lăturalnice sau părculeţe. Teama de a fi atacate de un maidanez exista şi până acum, dar, de când fenomenul a făcut victime, s-a amplificat. ”De când s-a întâmplat nenorocirea din Bucureşti, ne este mai teamă să ieşim cu căruciorul pe stradă. Sunt foarte mulţi câini şi, din senin, pot să sară la tine. Au devenit foarte agresivi de la un timp şi poţi să te aştepţi la orice din partea lor. Când eşti cu copilul pe stradă nu estre deloc simplu să te trezeşti că eşti înconjurat de o haită de câini… ”, ne-a declarat o tânără mamă care îşi plimba copilul pe aleile din English Park.

Despre demnitatea umană, în viziunea CCR:

”Demnitatea umană, sub aspect constituţional, presupune două dimensiuni inerente, respectiv relaţiile dintre oameni, ceea ce vizează dreptul şi obligaţia oamenilor de a le fi respectate şi, în mod corelativ, de a respecta drepturile şi libertăţile fundamentale ale semenilor lor (a se vedea, în acest sens, şi decizia nr. 62 din 18 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104/12 februarie 2007), precum şi relaţia omului cu mediul înconjurător, inclusiv cu lumea animală, ceea ce implică, în privinţa animalelor, responsabilitatea morală a omului de a îngriji aceste fiinţe, într-un mod de natură a ilustra nivelul de civilizaţie atins. Aşadar, Curtea nu constată neconstituţionalitatea vreuneia dintre soluţiile prevăzute prin legea criticată în privinţa gestionării fenomenului câinilor fără stăpân, ci sancţionează doar lipsa de previzibilitate a legii determinată de inexistenţa unei ordini de aplicare a acestora, care în mod esenţial ar trebui. Să consacre soluţia eutanasierii numai în ultima instanţă – şi a unor proceduri clare şi precise  de care autorităţile publice să fie ţinute în aplicarea soluţiilor preconizate”. Acest text echivoc, adevărat „delirium tremens” se regăseşte în motivarea Deciziei nr. 1 din 11 ianuarie 2012.

LAURA MOŢÎRLICHE şi MIRCEA CANŢĂR