Consiliul Europei ne cere să lămurim problema închisorilor CIA

0
341
Thomas Hammarberg

Comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei (CoE), Thomas Hammarberg, notează într-un comentariu publicat ieri că România a deschis un centru de detenţie clandestin al CIA lângă Bucureşti, care a rămas deschis  mai bine de doi ani: „Un centru de detenţie clandestin al CIA a fost deschis lângă Bucureşti, la 23 septembrie 2003, imediat după închiderea facilităţii din Polonia. Este cunoscut faptul că cel puţin un deţinut important a fost transferat direct pe aeroportul Băneasa, la miezul nopţii. Operaţiunile CIA au continuat apoi în România, mai bine de doi ani”. Hammarberg susţine că, „din păcate, autorităţile române au demonstrat puţină voinţă reală de a descoperi adevărul despre ceea ce s-a întâmplat pe teritoriul României”, singurul răspuns oficial fiind negarea, susţinută de o comisie din Senat care a respins toate acuzaţiile. „O investigaţie la nivel de procurori sau o anchetă publică cu acces obligatoriu la informaţii clasificate nu mai trebuie evitată. (…) Adevărul pe de-a-ntregul trebuie acum stabilit şi trebuie oferite garanţii că astfel de forme de cooperare nu se vor repeta. Investigaţii efective sunt imperios necesare”, consideră Hammarberg. Comisarul mai notează că, începând din anul 2001, CIA a dezvoltat o reţea vastă de operaţiuni clandestine de combatere a terorismului, vizând, în special, capturarea şi detenţia celor mai căutaţi suspecţi, care erau, apoi, transferaţi în cel puţin şapte locaţii din străinătate, pentru „interogatorii brutale”. Comisarul notează şi câteva dintre tehnicile de interogare ilegale, printre care nuditate forţată, privare de somn pe perioade îndelungate, stat în picioare forţat (foarte multe ore) sau în poziţii dureroase, tehnici de simulare a înecului, loviri.