Valoarea sprijinului financiar pentru persoane cu dizabilităţi va fi majorată începând cu 1 ianuarie 2018

0
475

bani1Valoarea sprijinului financiar pentru persoane cu dizabilităţi va fi majorată semnificativ, începând cu 1 ianuarie 2018, stabileşte o Ordonanţă de Urgenţă adoptată de Guvern în şedinţa de astăzi, la propunerea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale.

Actul normativ modifică Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, astfel încât integrarea în societate a acestei categorii de persoane să aibă loc în mod real, inclusiv prin creşterea ponderii în rândul salariaţilor, în acord cu prevederile Strategiei naţionale ”O societate fără bariere pentru persoanele cu dizabilităţi”.

Una dintre cele mai importante modificări cuprinse în Ordonanţa de urgenţă se referă la modalitatea de actualizare a cuantumului drepturilor acordate persoanelor cu handicap, respectiv prin raportare la Indicatorul Social de Referinţă (ISR), stabilit în baza Legii nr 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă şi actualizat periodic de guvern. Anterior, aceste drepturi erau raportate la Indicele Pretului de Comsum (IPC).

Majorarea valorii sprijinului financiar  acordat persoanelor cu handicap în raport cu ISR va avea loc în două etape: prima – începând cu 1 ianuarie 2018, iar cea de-a doua – de la 1 iulie 2018, astfel:

Începând cu 1 ianuarie 2018, vor creşte:

a)    indemnizaţia lunară, indiferent de venituri, care va reprezenta:

·       65% din ISR pentru adultul cu handicap grav;

·       50% din ISR, pentru adultul cu handicap accentuat;

b)    bugetul personal complementar lunar, indiferent de venituri, care va reprezenta:

·       25% din ISR, pentru adultul cu handicap grav;

·       20% din ISR, pentru adultul cu handicap accentuat;

·       10% din ISR, pentru adultul cu handicap mediu;

c)    prestaţia socială, pe perioada în care părintele sau persoana desemnată are în îngrijire, supraveghere şi întreţinere copil cu handicap, reprezentând:

·       50% din ISR, în cazul copilului cu handicap grav;

·       30% din ISR, în cazul copilului cu handicap accentuat;

·       10% din ISR, în cazul copilului cu handicap mediu.

Începând cu 1 iulie 2018 vor creşte:

a)    indemnizaţia lunară, indiferent de venituri, reprezentând:

·       70% din ISR pentru adultul cu handicap grav;

·       53% din ISR, pentru adultul cu handicap accentuat.

b)    bugetul personal complementar lunar, indiferent de venituri, reprezentând:

·       30% din ISR;

·       22% din ISR;

·       12% din ISR, pentru adultul cu handicap mediu;

c)    prestaţia socială, pe perioada în care părintele sau persoana desemnată are în îngrijire, supraveghere şi întreţinere copil cu handicap, reprezentând:

·       60% din ISR, în cazul copilului cu handicap grav;

·       35% din ISR, în cazul copilului cu handicap accentuat;

·       12% din ISR, în cazul copilului cu handicap mediu.

Copiii cu dizabilităţi vor beneficia de creşterea sprijinului financiar după cum urmează: din luna ianuarie 2018, 135% pentru gradul grav, pentru gradul accentuat 89%, în timp ce pentru gradul mediu majorarea va fi 28%. Din luna iulie 2018, se va aplica o nouă majorare în cazul copiilor cu dizabilităţi, în cuantum de 20% pentru gradul grav, 16% pentru gradul accentuat şi 20% pentru gradul mediu.

O altă noutate a actului normativ o constituie obligaţia instituţiilor publice cu peste 50 de salariaţi de a organiza concursuri dedicate angajării persoanelor cu dizabilităţi.

Măsura decisă astăzi de guvern este cuprinsă în Programul de guvernare 2017-2020 şi, în acelaşi timp, transpune în practică principiile Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, adoptată la New York în 2006 şi ratificată de România prin Legea nr. 221/2010.