Cioloş vrea reguli mai restrictive la vânzarea terenurilor agricole, în favoarea comunităţilor locale

0
396

ciolos-gPremierul Dacian Cioloş a declarat, joi, după o întâlnire cu fermierii, că vrea să găsească ”toate mijloacele” pentru a introduce un cadru mai restrictiv pentru vânzarea de terenuri agricole, astfel încât să fie favorizate comunităţile locale. ”Eu am cerut deja, e un grup de lucru inclusiv cu colaboratori de-ai mei de la Cancelarie, cu Ministerul de Finanţe, cu câţiva experţi din mediul economic din România, care cunosc situaţia şi vreau să găsim toate mijloacele prin care vânzarea de terenuri să se facă în aşa fel încât să fie favorizate comunităţile locale în utilizarea terenurilor. Pentru mine, terenul agricol este într-adevăr un bun care se comercializează după nişte reguli europene, dar este şi un patrimoniu naţional, un patrimoniu local pentru comunităţile respective în această situaţie”, a afirmat Dacian Cioloş.

El a mai spus că există şi alte state UE care, respectând regulamentele europene, introduc reguli prin care să se asigure că de această resursă beneficiază în primul rând comunităţii locale şi în primul rând fermele familiale. “Ăsta e obiectivul nostru. Deci într-adevăr, aşa cum fac şi alte state membre, respectând regulamentele europene, vreau să venim cu un cadru mult mai clar şi mai restrictiv în ceea ce priveşte comercializarea terenurilor, restrictiv pentru cei care vor să facă speculă cu terenul agricol, şi condiţii mult mai favorabile pentru cei care vor să îl folosească pentru dezvoltare locală, la nivelul comunităţilor”, a conchis Cioloş.