Craiova: Cercetat pentru furt calificat după ce a furat un telefon mobil

0
329

Polițiștii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Craiova au fost sesizaţi de către Gheorghe P., de 26 de ani, din Filiași, cu privire la faptul că în aceeași zi, in timp ce se  afla în incinta unui  magazin de pe strada Opanez, persoane necunoscute i-au sustras un telefon mobil, creându-i un prejudiciu de 500 lei. Bărbatul lăsase telefonul mobil pe o ladă cu înghețată din interiorul magazinului, pentru a-și scoate banii din buzunar, pentru a achita produsele cumpărate. Ieri, în urma activităţilor specifice desfșurate, polițiștii Secției 5 Craiova au identificat autorul faptei, stabilind că se numește C. Florea, de 65 de ani, din Craiova. Prejudiciul, în valoare de 500 lei a fost recuperat și restituit părţii vătămate. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.