42,84% din candidaţii doljeni înscrişi la titularizare au luat note peste 7. De asemenea, trei dintre cei care au participat la examenul săptămâna trecută au reuşit să obţină nota 10. Aceştia au susţinut proba scrisă pentru ocuparea unei catedre de Istorie, Limba şi literatura română şi Religie ortodoxă.
Potrivit datelor transmise de conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, din cei 1021 candidaţi înscrişi la concurs, opt au avut lucrările anulate, 22,9% au obţinut note sub 5, 84,25% note între 5 şi 7. Depunerea contestaţiilor a început ieri, imediat după afişarea rezultatelor, şi continuă şi astăzi, urmând ca rezultatele finale să fie afişate pe data de 8 august. Pentru un post de titular este nevoie de minimum nota 7, iar pentru unul de suplinitor, cel puţin 5. Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului.
Posturile titularizabile scoase la concurs în judeţul Dolj sunt la următoarele discipline: Chimie – un post titularizabil pentru care candidează 39 de candidaţi, un post la discipline tehnice – 62 de candidaţi, două posturi la pregătire/instruire practică – 11 candidaţi, două posturi titularizabile la Limba şi literatura română pe care candidează 187 de tineri. Şi la educatoare, concurenţa este acerbă: pe singurul post titularizabil sunt 152 de candidaţi, la Limba engleză – două posturi titularizabile şi 113 candidaţi. Pe singura catedră titularizabilă de la învăţământul special sunt 21 de candidaţi, 77 s-au înscris pentru cele două posturi titularizabile la disciplina Istorie. La Geografie există două posturi titularizabile şi 83 de candidaţi, la arte – 18 catedre titularizabile şi 35 de candidaţi, iar la Educaţie fizică şi sport, pe cele trei catedre titularizabile candidează 164 de tineri.