Băsescu: CFR Marfă nu se plimbă între palate, e garat la Palatul Victoria

0
312

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Cotroceni, că dacă privatizarea CFR Marfă ar fi fost în responsabilitatea sa, de mult ar fi luat decizii, el subliniind totodată că „CFR Marfă nu se plimbă între palate, CFR Marfă e parcat, e garat la Palatul Victoria şi se pare că locomotiva nu mai are energie, după ce a lăudat sosirea CFR Marfă în Palatul Victoria. A lăudat privatizarea, a lăudat fostul ministru (n.r. – Relu Fenechiu), ce e drept cam penal el, dar l-a lăudat”. „Aş vrea să fac precizarea că în politică şi în funcţiile cele mai înalte în stat cel mai bun lucru este asumarea şi nu fuga de răspundere. Mie îmi pare rău că şi presa, văzând această plimbare, încercare de plimbare a responsabilităţii către CSAT, a ajuns în unele momente la concluzia «CFR-ul, plimbat între palate». Nu, eu nu pot să-l cazez la Cotroceni, CFR Marfă … nu am un depou. Ele aparţin Guvernului şi nu există în atribuţiunile CSAT (n.r. – Consiliul Suprem de Apărare a Ţării) aprobarea de privatizări. (…) CSAT nu are atributul de a verifica Guvernul. Controlul asupra Guvernului îl exercită Parlamentul, niciodată nu s-a făcut până acum control de la CSAT. E şi o chestiune relativ ridicolă, CSAT să avizeze o vânzare de acţiuni şi, doi, se spune că mă substitui primului ministru pentru simplul fapt că îmi exprim o părere şi acum Guvernul îmi cere să fac pe primul ministru”, a spus Băsescu. Acesta a explicat că CSAT „şi-a încheiat misiunea în 5 februarie 2013, când prin hotărârea 23 a avizat strategia de privatizare” şi că, dacă ar fi prim-ministru, ar accelera la maximum procedurilor. „Dacă aş fi prim-ministru aş accelera procedurile, la maxim. Pentru că ori am şansa să încasez cei 202 milioane de euro (n.r. – preţul la care s-a câştigat licitaţia pentru CFR Marfă) şi, în acelaşi timp, am şansa să negociez în contract respectarea condiţiilor de modernizare a companiei, care sunt în strategia pe care Guvernul şi-a asumat-o, şi aş impune un grafic de modernizare de achiziţie de locomotive noi, de vagoane noi, de vagoane moderne. (…) Ori, dacă cel care câştigat, GFR, câştigătorul licitaţiei, nu vine cu banii şi nu acceptă condiţiile din strategia de privatizare, Guvernul poate să reia liniştit procedura de privatizare aşa cum ea este şi înscrisă în proiectul de acord cu Fondul”, a menţionat el. Totodată, preşedintele a avertizat ieri că o blocare a privatizării CFR Marfă de către Guvern ar putea atrage plata de daune din partea statului român şi a cerut publicarea de urgenţă în Monitorul Oficial a hotărârii de privatizare a companiei feroviare, pentru a nu se putea invoca neîdeplinirea obligaţii contractuale. Fiind prima declaraţie de presă după şedinţa CSAT de vineri, Traian Băsescu nu a ratat ocazia de a-l ironiza pe Victor Ponta, pe care îl acuză de fugă de responsabilitate, şi plecarea acestuia în concediu „cu bona la Miami”: „Nu putem lăsa statul să funcţioneze în funcţie de cum pleacă premierul cu bona la Miami. Pleca şi el la Neptun, puteam să discutăm”, a comentat preşedintele.