Guvernul ar putea majora amenzile aplicate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) pentru primarii care nu îşi actualizează listele electorale, amenda maximă fiind în prezent de 2.500 lei, a declarat premierul Victor Ponta. “(…) Dacă nu luni (n.r. – astăzi), dacă nu reuşim să strângem toate datele, atunci marţi, cel mai târziu, avem şedinţa de Guvern, adoptăm hotărârile de guvern necesare şi, inclusiv, dacă va fi nevoie de o hotărâre legislativă pentru a mări amenzile pe care Autoritatea Electorală Permamentă le are şi în acest moment prevăzute în lege – dacă nu mă înşel, cea mai mare este undeva la 2.500 lei – pentru primarii care nu îşi actualizează listele electorale”, a spus Ponta.
Acasă Actualitate Actualitate internă Premierul anunţă amenzi mai mari pentru neactualizarea listelor