Afacerile cu fier i-au adus în vizorul autorităţilor: Opt persoane reţinute pentru infracţiuni economice

0
532

Poliţiştii BCCO Craiova şi SCCO Olt, sub coordonarea procurorilor DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova au destructurat un grup organizat specializat în comiterea de infracţiuni economice. Mai exact, angajaţi de la o firmă din Slatina împreună cu alţii de la o firmă din Piteşti, patronată de omul de afaceri George Copos, s-au gândit că pot face bani din vânzarea deşeurilor de fier, profitând de contractul încheiat între cele două societăţi. Astfel, deşi ar fi trebuit să vândă deşeuri de fier, reprezentanţii firmei din Piteşti, în frunte cu directorul financiar, sunt suspectaţi că ar fi falsificat documentele şi ar fi vândut produse care sunt mult mai scumpe în realitate, alegându-se cu aproximativ 300.000 lei, bani pe care i-au împărţit. În plus, oamenii legii spun că gruparea a tăiat ţevi din sistemul de alimenatre cu apă din Slatina, beneficiind şi de sprijinul a doi inspectori din cadrul Primăriei Slatina. Opt persoane au fost reţinute şi au fost prezentate ieri după-amiază Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă.

Poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova, împreună cu lucrători ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate (SCCO) Olt şi Serviciului de Operaţiuni Speciale (SOS) Craiova, sub coordonarea unui procuror din cadrul DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, au organizat, în cursul zilei de joi, o acţiune de amploare în vederea destructurării unui grup infracţional organizat specializat în comiterea de infracţiuni economice. Oamenii legii au descins la locuinţele a două persoane suspectate că fac parte din grupul infracţional organizat, Marian Lazăr, de 41 ani, administrator al SC Marchin Trans SRL Slatina şi Daniel Maxim, de 32 ani, gestionar la aceeaşi societate, ambii din Slatina, alte percheziţii fiind efectuate la sediul firmei şi la cele două puncte de lucru situate în aceeaşi localitate. În plus s-a stabilit că din grupul infracţional organizat mai fac parte alte şase persoane care au fost ridicate de poliţişti şi procurori. Este vorba despre Marinel Scoabă, de 37 de ani angajat la SC Marchin Trans SRL, Gheorghe Băltăreţu, de 62 de ani, încadrat ca inspector la Primăria Slatina, Marius Boştină, de 33 de ani, tot inspector în cadrul Primăriei Slatina, toţi din Slatina, şi Dumitru Lazăr, de 61 de ani, director financiar al SC Ana Imep SA Piteşti, Dumitru Cîrjan, de 57 de ani, subinginer şi Cornelia Muscurel, de 54 de ani, inginer la aceeaşi firmă, toţi din Piteşti.

Firma lui Copos, prejudiciată cu 300.000 lei

Din cercetările efectuate de poliţiştii şi procurorii de crimă organizată a rezultat că în perioada 2010 – 2011, membrii grupului infracţional au încheiat un contract de vânzare – cumpărare a deşeurilor metalice între SC Marchin Trans SRL Slatina şi SC Ana Imep SA Piteşti (unde preşedinte al Consiliului de Administraţie este George Copos). S-a stabilit însă că directorul economic al firmei din Piteşti, Dumitru Lazăr, împreună cu Dumitru Cîrjan, subinginer şi cu Cornelia Muscurel, inginer la aceeaşi unitate, au încălcat, cu bună ştiinţă, atribuţiile de serviciu, favorizând ieşirea din patrimoniul societăţii a unor cantităţi importante de deşeuri metalice, fapte prin care au prejudiciat unitatea cu aproximativ 300.000 lei. Cei trei angajaţi au acceptat să vândă alte deşeuri decât cele trecute în documentele de livrare şi, în plus, au înscris în aceleaşi documente o valoare mai mică a mărfurilor, suma de 300.000 lei cu care s-au ales în urma acestei operaţiuni fiind împărţită între membrii grupului infracţional.

Falsificarea documentelor a fost dovedită pe 7 iulie a.c. când poliţiştii BCCO Craiova şi ai SOS Craiova, sub coordonarea procuroruluid e caz din cadrul DIICOT, în baza informaţiilor pe care le aveau, au oprit în trafic, pe DE 70, la intrarea în Slatina, trei tiruri în care ar fi trebuit să se afle, conform documentelor de însoţire a mărfii, 72 tone de şpan şi 28 tone de deşeuri metalice. Numai că, în realitate, tirurile erau încărcate cu 95 tone de tablă şi numai 5 tone de şpan, documentele fiind falsificate.

În plus, cu sprijinul unor angajaţi ai primăriei Slatina, administratorul SC Marchin Trans SRL Slatina, Marian Lazăr, împreună cu Daniel Maxim şi Marinel Scoabă, în perioada mai – iulie a.c., au tăiat şi valorificat mai multe ţevi metalice care făceau parte din sistemul de alimentare cu apă a municipiului Slatina, aflate în patrimonial Consiliului Local Slatina şi care se aflau în conservare în momentul săvârşirii faptelor. Cei doi inspectori ai Primăriei Slatina suspectaţi că au “închis ochii” la furt sunt Marius Boştină, de 33 de ani şi Gheorghe Băltăreţu, de 62 de ani, ambii din Slatina şi au ajuns şi ei printre cei reţinuţi de procurori.

Toate cele opt persoane au ajuns în faţa procurorului de caz din cadrul DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, în urma audierilor fiind dispusă faţă de toţi măsura reţinerii pentru 24 de ore. Ieri după-amiază, târziu, toţi opt au fost prezentaţi Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, delapidare, abuz în serviciu şi fals material în înscrisuri sub semnătură privată.