Nole este favorit la Wimbledon, fără îndoială, asta o afirmă specialiştii dar şi adversarii săi, fiindcă la cât de motivat este, nimeni nu-i poate sta în cale. Se simte excelent la Londra, pe gazonul de la All England Club, unde în ultimii 6 ani a câştigat 4 titluri, în condiţiile în care în 2020 turneul a fost anulat din cauza pandemiei. Ultimul meci pierdut datează din 2017 când s-a retras în sferturile de finală. Acum vine aureolat de victoriile eclatante la Australian Open şi Roland Garros. În clasamentul ATP este depăşit de spaniolul Carlos Alcaraz, graţie titlului câştigat de acesta la Queen’s, dar rămâne favorit, avantajat şi de ceea ce îi oferă tabloul. La feminin poloneza Iga Swiatek, primul loc în clasamentul WTA, pare favorită. Principala adversară rămâne Arina Sabalenka, locul 2 WTA. Marii absenţi ai ediţiei din acest an sunt Rafael Nadal, Emma Răducan şi Simona Halep, suspendată, în aşteptarea deciziei Tribunalului Sports Resolution, în cazul de dopaj. Pentru ea 2019 este deja departe.