Mijlocaşul de la Viitorul va juca pentru Universitatea, în timp brazilianul de 26 de ani va fi cedat la Liaoning Whowin
După ce a încasat 5 milioane de euro pentru Băluţă şi Screciu, Universitatea Craiova pare dispusă să mai şi cheltuie în vara aceasta. Prima mutare este aproape de a se înfăptui, prin aducerea lui Alexandru Cicâldău, mijlocaşul de 21 de ani al lui Gică Hagi, la Viitorul. Cele două cluburi au purtat discuţii permanent în ultimele săptămâni, dar „Regele” a solicitat 2 milioane de euro pe pentru jucătorul care a debutat în naţionala lui Cosmin Contra, în meciul din Israel. Totuşi, Hagi şi-a redus pretenţiile la 1.000.000 de euro, plus 20 % dintr-un viitor transfer, sumă pe care Craiova este dispusă să o plătească, mai ales că are mare nevoie de un mijlocaş central, în condiţiile în care Hristo Zlatinski parcurge o formă slabă, iar Fausto Rossi abia a revenit pe teren după accidentarea care l-a ţinut departe de teren aproape un an. Alex Cicâldău va împlini 21 de ani chiar săptămâna aceasta, el fiind internaţional de tineret al României, pentru care a marcat un gol superb în meciul câştigat cu 2-0 în deplasare, în Elveţia. El a înscris şi contra Craiovei, în acel 3-3 din primăvară, declarat cel mai frumos meci din Liga I în sezonul trecut. Mijlocaşul născut la Medgidia nu a evoluat în amicalul Viitorului cu Legia Varşovia, la prezentarea lotului campioanei Poloniei. Cele două cluburi s-au înţeles, existând şi acceptul jucătorului de a veni în Bănie, unde ar urma să încaseze circa 100.000 de euro pe an.
Promisiuni deşarte privind vânzarea jucătorilor
Deşi oficialii clubului Universitatea Craiova au anunţat că nu vor mai ceda niciun jucător după plecările lui Alex Băluţă şi Vladimir Screciu, atacantul Gustavo Vagenin a primit o ofertă din China şi gruparea din Bănie este aproape de a-i da curs, mai ales că brazilianul va intra în ultimul an de contract. Cotat la 1,6 milioane de euro pe transfermarkt, Gustavo va fi cedat pentru 800.000 de euro la gruparea chineză Liaoning Whowin, din liga secundă, la care a evoluat şi Eric Bicfalvi. Gustavo a marcat 19 goluri pentru CS Universitatea Craiova în două sezoane. „Din respect pentru suporterii noștri, promitem încă o dată că rămânem fideli principiului de a vinde cel mult un jucător important pe sezon” anunţau şefii clubului din Bănie într-un comunicat emis după plecările lui Băluţă şi Screciu. Cedarea unor jucători este un lucru normal la orice club, iar plecările din vara aceasta au o explicaţie logică, însă sunt inutile aceste promisiuni privind plecările, mai ales dacă posturile sunt acoperite şi în acelaşi timp se transferă fotbalişti cu CV bun pe poziţiile deficitare. Pentru Vlad Screciu, un jucător cu potenţial, cu perspective, dar care jucase destul de puţin era vorba de o sumă importantă, greu de obţinut, aşa că era o oportunitate de speculat. Totodată, Alex Băluţă îşi exprimase dorinţa să plece încă de din vara trecută. Acuulase deja de 4 sezoane la Universitatea şi s-a obţinut, de asemenea, o sumă bună, fiind de apreciat faptul că nu a fost lăsat să plece la FCSB. La fel şi în cazul lui Gustavo, era oarecum firesc să se profite de sezonul bun făcut de brazilian, mai ales că acesta nu evoluase la fel de bine în precedentul campionat. El împlinea în toamnă 27 de ani şi se afla în ultimul an de contract, în vara următoare putând fi pierdut gratis.