Au fost selectați cei 5 artiști pentru rezidenţa de creaţie fotografică „City Stock”

0
348

„Pentru a descoperi mediul cultural  şi realitatea socială în care cu toţii activăm, cuprinzând în imagini şi ansamblul arhitectural zonal al monumentelor de patrimoniu”, Casa de Cultură „Traian Demetrescu” a propus realizarea primei rezidenţe de creaţie fotografică – „City Stock” – în Craiova, în perioada 9-13 iulie 2018. Proiectul este dedicat artiştilor fotografi din toată ţara.

„Au fost selectaţi 5 artişti fotografi, având ca şi criterii cv-urile şi experienţa în domeniu, urmărindu-se specificul: fotografie urbană”, a anunțat, ieri, instituția. Cei 5 artişti fotografi sunt Bogdan Dănescu, Alexandru Iacob, Preoteasa Alexandru, Marcu Andrada Florena și Văduva Isabela. „Aceştia vor căuta imagini inedite din cultura urbană, fotografierea clădirilor şi spaţiilor de agrement importante, precum şi cadre panoramice ale zonelor publice locale”, mai precizează reprezentanții Casei de Cultură „Traian Demetrescu”.

City Stock” împarte Craiova în 5 zone de interes pe care cei 5 artişti le vor surprinde prin ochiul obiectivului în cele 5 zile ale rezidenţei: Zona 1 Mai, Romaneşti, Popoveni – Luncă; Zona Brazda lui Novac, Bariera Vâlcii; Zona Centru; Zona Craioviţa; Zona Siloz, Valea Roşie, Sărari.