Apel respins pentru patronul Cavi, în dosarul evaziunii de aproape 2,8 milioane de lei

0
412

Magistraţii Curţii de Apel Craiova i-au respins, joi, lui Viorel Călin, administratorul SC Cavi Imexco SRL Craiova, apelul declarat împotriva sentinţei din martie 2012 a Tribunalului Dolj prin care a fost condamnat la o pedeapsă de trei ani închisoare cu executare pentru o evaziune fiscală de aproape 2,8 milioane lei, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi nevirarea contribuţiilor cu reţinere la sursă. Bărbatul, care a derulat prin această firmă contractele de modernizare a Gării Craiova şi reamenajare a Pieţei Gării, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova în anul 2010 şi mai are la dispoziţie o cale de atac: recursul, care se va judeca la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Curtea de Apel Craiova a soluţionat, joi, 4 iulie a.c., apelul declarat de Viorel Călin, administrator al SC Cavi Imexco SRL Craiova împotriva sentinţei din 19 martie 2011 a Tribunalului Dolj prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani de închisoare cu executare. Judecătorii i-au respins apelul lui Călin, considerându-l nefondat. „Respinge apelul ca nefondat. Obligă apelantul la plata sumei de 1.040 lei cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei reprezintă onorariu apărător oficiu. Cu recurs”, se arată în încheierea de şedinţă a Curţii de Apel Craiova de joi.

Reamintim că, pe 14 decembrie 2010, procurorii Secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova dispuneau reţinerea, pentru 24 de ore, a lui Viorel Călin, administratorul SC Cavi Imexco SRL Craiova, sub acuzaţiile de evaziune fiscală, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată şi nevirarea contribuţiilor cu reţinere la sursă. Tribunalul Dolj a respins atunci solicitarea procurorilor de arestare preventivă a lui Călin, care a fost trimis în judecată, în stare de libertate, în aceeaşi lună. Anchetatorii au reţinut în sarcina lui Viorel Călin faptul că, în perioada 2005-2009 a evidenţiat în actele contabile ale societăţii cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale şi a omis evidenţierea unor venituri realizate, în acest fel sustrăgându-se de la plata către bugetul de stat a sumei de 2.794.493 de lei, impozit pe profit şi TVA. În plus, “în perioada 2008-2009, inculpatul, în aceeaşi calitate, a reţinut şi nu a virat cu intenţie în termenul legal la bugetul de stat impozite şi contribuţii reprezentând stopaj la sursă. De asemenea, s-a mai reţinut că inculpatul Călin Viorel a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii mai multe contracte încheiate cu persoane fizice, pe care le-a semnat în calitate de beneficiar, deşi cunoştea că operaţiunile consemnate în acte nu reflectă realitatea”, comunicau procurorii la momentul respectiv. Mai precis, Viorel Călin a fost acuzat ca a produs o evaziune de aproape 2,8 milioane lei cu ocazia derulării a trei contracte, cele mai cunoscute dintre ele fiind modernizarea Gării Craiova şi reamenajarea Pieţei Gării.

După mai bine de un an de la trimiterea în judecată şi după ce, în ianuarie 2011, când se anunţase pronunţarea soluţiei în cauză, dosarul a fost repus pe rol, Viorel Călin a fost condamnat, pe 19 martie 2011, la trei ani de închisoare cu executare. Instanţa a mai dispus decăderea acestuia din dreptul de a fi administrator al unei societăţii comerciale, pe o perioadă de trei ani, iar până la achitarea sumelor datorate bugetului de stat, judecătorii de la Tribunalul Dolj au decis menţinerea sechestrului instituit asupra bunurilor ce-i aparţin inculpatului. Bărbatul a formulat apel, care s-a înregistrat pe 24 aprilie 2012 la Curtea de Apel Craiova.