Horia Patapievici poate demisiona

2
122

Horia Patapievici, preşedintele Institutului Cultural Român (ICR), este un intelectual supărat excesiv pe actuala putere. Nu e singurul. E supărat nu de dată recentă, ci din vremea în care aceasta era în opoziţie. În nici o împrejurare nu şi-a reprimat resentimentele, fiindcă nu s-a dorit vreodată imparţial politic, exprimându-şi cu consecvenţă fidelitatea doar faţă de cel care îl numise la conducerea ICR. Lucru firesc. Pentru a ajunge, prin desant, preşedinte la ICR, în ianuarie 2005, din demnitatea respectivă a trebuit înlăturat Augustin Buzura, cărturarul clujean, autor al mai multor romane anticomuniste, când comunismul era la putere. Blândul Buzura nu a făcut campanie pentru PSD, ci doar pentru cultura română. Nu făcea politică, îşi făcea, în schimb, datoria. Unicul păcat: nu făcuse campanie electorală, în toamna lui 2004, pentru portocalii, nici nu semnase petiţii în favoarea lor şi nici nu apăruse la televizor să afirme cât de mult îl scârbise guvernarea lui Adrian Năstase. Nu avea nici veleităţi de anticomunist post-comunism. Ieri, CCR urma să ia în discuţie sesizarea Avocatului Poporului care menţiona neconstituţionalitatea OUG nr. 27/2012, prin care ICR a trecut de sub autoritatea preşedintelui în subordinea Senatului. În situaţia în care CCR va decide constituţionalitatea actului menţionat, punctul de vedere al actualei conduceri a ICR sună astfel: o lovitură împotriva unei instituţii care şi-a dovedit capacitatea de a promova cultura şi a gestiona bunul gust. „Vom interpreta acest lucru ca pe un atac împotriva unei instituţii româneşti şi ne vom da demisia”, a declarat, miercuri seara, preşedintele ICR, într-un interviu pentru Digi 24. Când, în 2009, premergător turului al doilea al alegerilor prezidenţiale, Horia Patapievici oferea un interviu descalificant pentru publicaţia catalană „La Vanguardia”, îşi aducea, de fapt, prinosul recunoştinţei pentru cine considera domnia sa că îl merită. Nu era o opţiune ca multe altele, ci, de fapt, un serviciu electoral. Până recent, conducerea ICR era asigurată de Horia Roman Patapievici – preşedinte, Tania Radu şi Mircea Mihăieş – vicepreşedinţi, însă Camera Deputaţilor a eliminat, la 19 iunie a.c., aceste ultime funcţii din organigramă, prevăzute din 2011 în legea de funcţionare a instituţiei. Întreg Consiliul de conducere al ICR are în componenţă doar oameni care, de-a lungul timpului, şi-au exprimat ataşamentul faţă de preşedintele Traian Băsescu. Ceea ce nu e condamnabil, dar trebuie recunoscut. Tot de-a lungul timpului, ICR n-a fost scutit de o serie de scandaluri, între altele invocându-se şi lipsa de transparenţă în cheltuirea banilor publici. Agitaţia creată a sugerat că cineva are ceva de ascuns. Mişcarea papioanelor, din 18 iunie, la sediul ICR, cu participarea câtorva sute de oameni, a lăsat să se înţeleagă că „omul recent (…) este omul nesatisfăcut de propria sa modernitate (…). Să fim moderni dar – nihil sine deo!” („Omul recent”, Ed. „Humanitas”, 2005). Anumite abordări filosofice ale domnului Horia Patapievici par interesante. Însă, în cazul de faţă, lucrurile sunt mult mai simple: ameninţate sunt nişte sinecuri. Aşa că, în loc de demitere, preferabilă este demisia. Mai ales ambalată în ceva pe care să scrie „onoare”. Când Augustin Buzura era dat la o parte nu s-a auzit o singură voce în apărarea lui. Şi era vorba de un mare scriitor.

2 COMENTARII

  1. Bravo Mircea. Ai dreptate in toate privintele. In plus, domnul Patapievici a scris de cateva ori lucruri foarte proaste despre omania, despre romani, fiind criticat. Nu stiu cum i-a cazut domnului Basescu demonstratia “domnilor cu papioane” el care, la o adunare in care erau multi domni cu papioane, restul domnilor purtand cravate, a venit in plovar. Nu stiu cui voia sa-i dovedeasca faptul ca este un om modest, din popor. Acolo toti erau intelectuali.

Comments are closed.