Ziua Învăţătorului, la Şcoala “Anghelos”

0
331

 Elevii  Şcoli primare “Anghelos” din Craiova și-au surpins învățătorii cu un eveniment inedit, pe 5 iunie, de Ziua Învăţătorului.

Încă de la prima oră a dimineții, elevii Școlii Primare “Anghelos”, ajutați de părinții lor, au pregătit în curtea școlii un mic dejun surpriză dedicat învățătorilor și profesorilor, pentru a sărbători împreună Ziua Învățătorului. Evenimentul a fost organizat ca o expresie a recunoștinței și aprecierii comunității de elevi și părinți față de implicarea cadrelor didactice în educația copiilor. Învățătorii sunt adevărații dechizători ai drumului către cunoaștere, iar ziua aceasta este un minunat prilej de a ne exprima recunoștința și aprecierea față de cei care au un impact profund asupra educației și formării noastre. Este, totodată, și o bună ocazie de a recunoaște și valoriza public efortul pe care dascălii îl fac zilnic pentru a cultiva elevilor interesul pentru învățare, a spus Adrian Stănulică – Fondatorul Școlii Anghelos. La eveniment au participat și învățători care de-a lungul carierei au contribuit la formarea actualelor cadre didactice și a fondatorilor Şcolii “Anghelos”. Echipa Școlii “Anghelos” este formată din profesionişti în domeniul educației și formării copiilor, cu performanțe în activitatea didactică și pregătiți să folosească metode și principii învățământului modern, adaptând astfel resursele, conținuturile și metodele de predare la nevoile individuale de învățare ale elevilor. Ziua Învățătorului este sărbătorită în fiecare an pe 5 iunie. Această zi a fost instituită prin Legea 289/2007 și reprezintă data nașterii lui Gheorghe Lazăr, întemeietorul învățământului românesc modern.