Segarcea, o altă vizibilitate!

0
369

Declarat oraş în 1968, Segarcea a avut până nu demult, mai exact până la instalarea sediului Cerealcom şi Domeniul Coroanei, în localitate, nostalgia pierderii unor industrii (fabrica de furfurol, fabrica de mobilă, fabrica de nutreţuri combinate, o secţie a ex-Pan Grup-ului) circumscriindu-se într-un fel statutului de „orăşel de provincie”. În care nu se întâmpla nimic. Nu puţine „ajustări”, fără mare gust urbanistic, i-au tuşat mai mult imaginea de ansamblu. Şi dintr-odată, nu spunem peste noapte, oraşul a căpătat o vizibilitate aparte, o altă înfăţişare –realmente agreabilă- frapând prin curăţenia desăvârşită şi nu numai. O suită de evenimente de ţinută, precum expoziţia de artă plastică din octombrie anul trecut, cu concursul a 6 artişti plastici recunoscuţi, apoi recenta ceremonie de la 10 mai, chiar de ziua Regalităţii, prilejuită de împlinirea a 20 de ani de la privatizarea acestui areal agricol, au adus, cum se spune, numai „lume bună” la Segarcea. A fost o adevărată sesiune de comunicări, tonică şi densă, un prilej de dialog elevat. Nu omit să adaug la evenimentele enunţate, cu amplitudinea lor aparte, alte şi alte evenimente cu izul lor spiritual gestionate de primarul oraşului Nicolae Tutunaru. Biblioteca oraşului este, de pildă, un patrimoniu de cultură cu notabilă activitate. Dar dacă ceva se face resimţit pe arterele oraşului (asfaltarea este extinsă pe 90% din perimetrul localităţii) în spaţiile verzi ale acestuia, este un alt spirit civic. O anume rigoare de bun gust, care fără îndoială a fost insuflată de Mihai Anghel, patronul Cerealcom, care a văzut lumea şi poate oferi, când este consultat, o expertiză şi în materie de bună gospodărire a unui oraş. Segarcea gravitează din punct de vedere economic în jurul emblematicelor firme anunţate, marile contribuabile la bugetul local, iradiind totodată competenţă desăvârşită şi nu vânzoleală, contribuind nemijlocit la dichisirea unui portret. Oraşul la rândul său are un primar Nicolae Tutunaru străin de orice blegeală solemnă. Are în centrul atenţiei reabilitarea spitalului orăşenesc (investiţii de 8,5 mil. euro) pe fonduri europene, modernizarea a două şcoli gimnaziale prin dotarea acestora cu 48 de tablete inteligente, dar şi procurarea de laptopuri pentru fiecare elev şi cadru didactic. Şi lista e lungă. Ce vrem de fapt să demonstrăm? Nimic altceva decât „simbioza”, pe un plan resimţit, între administraţia locală a oraşului Segarcea (circa 8000 de locuitori) şi potenţialul unor firme cu prestigiu consacrat, deloc indiferente la ceea ce se întâmplă, pe tărâm ecologic de pildă, al vieţii culturale, în căutarea unui metabolism optim. Mihai Anghel are pe cartea sa de vizită un spic de grâu şi explicaţia dată într-o împrejurare a fost următoarea, una la care nu mă gândisem niciodată: „Dacă priviţi cu atenţie spicul de grâu conţine în el coloana infinitului”. Şi eu cred că Brâncuşi a văzut această similitudine”. Până la urmă Segarcea nu este altceva decât un exemplu de normalitate deplină: un orăşel doljean care nu vrea să epateze, dar rămâne dornic să aibă o altă respiraţie, poate chiar europeană. Care simte că numele său rezonează, şi nu mai amintim în acest context diplomele de merit, la concursuri internaţionale, obţinute de vinurile de Segarcea „Domeniul Coroanei”, ce etalează sufletul unor oameni, prin care România supravieţuieşte şi în momentele de nelinişte. În incinta Cerealcom, pe un catarg ce circa 30 de metri înălţime flutură drapelul tricolor: ca un semn distinct, de apartenenţă totală la valorile naţionale, ca un semn că de aici începe noua civilizaţie a câmpiei doljene.