Comisia Europeană a aprobat o schemă românească în valoare de 4,3 milioane EUR (21,37 milioane RON), menită să sprijine operatorii aeroportuari în contextul pandemiei de coronavirus.
Schema a fost aprobată în temeiul Cadrului temporar pentru măsuri de ajutor de stat. Sprijinul public se va acorda sub formă de subvenții directe. Măsura va fi deschisă operatorilor aeroportuari care administrează aeroporturile Bacău, Craiova, Iași, Sibiu, Suceava și Aeroportul Internațional Timișoara.
Schema urmărește să le acopere pierderile suferite în perioada ianuarie-iunie 2022 și să îi ajute să își continue activitățile pe durata pandemiei și după aceasta. Comisia a constatat că schema românească respectă condițiile prevăzute în cadrul temporar. În special, ajutorul (i) nu va depăși 2,3 milioane EUR per beneficiar; și (ii) se acordă până la 30 iunie 2022.
Comisia a concluzionat că măsura este necesară, adecvată și proporțională pentru a remedia o perturbare gravă a economiei unui stat membru, în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (b) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și cu condițiile prevăzute în cadrul temporar. Pe această bază, Comisia a aprobat măsura în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat.