Ucigașul lui „Bimby”, condamnat definitiv

0
394

Craioveanul Florentin Popa, de 31 de ani, cel care l-a înjunghiat mortal cu o baionetă pe Felix Cristian Bîscă zis Bimby, de 27 de ani, în septembrie, anul trecut, în faţa magazinului non-stop „La Robert”, din cartierul Brazda lui Novac, a fost condamnat definitiv. Curtea de Apel Craiova i-a admis, luni, apelul, și a înlăturat dispozițiile privind legea penală mai favorabilă, însă nu i-a modificat pedeapsa, astfel că va executa 12 ani de închisoare pentru fapta sa. Autorul, care s-a certat de două ori în noaptea respectivă cu victima, a recunoscut totul în faţa judecătorilor, și a declarat că nu avea intenția să-l omoare pe „Bimby”.

Reamintim că dosarul în care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a craioveanului Florentin Popa, de 31 de ani, care l-a înjunghiat mortal pe Felix Cristian Bîscă zis Bimby, de 27 de ani, în faţa magazinului non-stop „La Robert”, din cartierul Brazda lui Novac s-a înregistrat pe 16 octombrie 2017 la Tribunalul Dolj. Anchetatorii au stabilit că autorul a folosit o baionetă, pe care a mers şi a luat-o de acasă, după ce s-a certat cu Bimby. Victima şi autorul se cunoşteau de mai multă vreme, locuind în acelaşi cartier, şi se întâlneau frecvent în zona în care s-a comis fapta, respectiv la magazinul non-stop situat lângă staţia de autobuz de la Complexul Baba Novac, din cartierul craiovean Brazda lui Novac, unde consumau băuturi alcoolice până spre dimineaţă împreună cu alţi prieteni.

Potrivit rechizitoriului întocmit în cauză de procurori, în noaptea de 2 spre 3 septembrie 2017, în timp ce se aflau în faţa magazinului respectiv, între victimă, Felix Cristian Bîscă, şi Florentin Popa s-a iscat un conflict spontan, generat în primă fază de un alt tânăr, pe fondul consumului de alcool şi al unor neînţelegeri mai vechi. Astfel, Florentin Popa l-a împins iniţial pe tânărul respectiv, s-au înjurat, cel din urmă scoţând un briceag pe care îl avea asupra sa. În conflict, de partea tânărului, a intervenit imediat victima, Felix Cristian Bîscă, acesta lovindu-l cu piciorul pe Florentin Popa.

În urma acestui conflict, care a fost aplanat de ceilalţi martori prezenţi, Popa, însoţit de doi amici, „a plecat acasă şi s-a înarmat cu un cuţit tip baionetă, cu lungimea totală de 42 cm, lama având o lungime de 31 cm şi o lăţime maximă de 3 cm. Cei trei au revenit apoi la magazinul non-stop unde se afla încă victima cu ceilalţi amici ai lor şi, la scurt timp între victimă şi inculpat s-a reaprins conflictul, mai cu seamă datorită faptului că victima observase că inculpatul purta pe sub haine, în teacă, baioneta. Conflictul verbal a degenerat, în ciuda faptului că martorii prezenţi au încercat să-l aplaneze, astfel că inculpatul Popa Florentin a reuşit să scoată cuţitul tip baionetă din teacă şi să înjunghie victima în zona precordială, deşi între cei doi se afla interpus un tânăr. Ca urmare a loviturii aplicate, victima s-a prăbuşit la sol, decedând la scurt timp, astfel că, la sosirea ambulanţei, echipajul medical a constatat decesul”, au reţinut procurorii în rechizitoriul prin care au dispus trimiterea în judecată a tânărului. Autorul a fost reţinut în aceeași noapte, apoi arestat preventiv, şi a recunoscut în faţa anchetatorilor comiterea faptei, susţinând, însă, că nu avea intenţia să-l omoare pe Bimby.

S-a menținut pedeapsa primită în prima instanță

Pe 15 martie a.c., judecătorii de la Tribunalul Dolj au pronunţat sentinţa. Florentin Popa a recunoscut comiterea faptei şi a cerut să beneficieze de prevederile legale vizând reducerea limitelor de pedeapsă, astfel că a fost condamnat la 12 ani de închisoare. În plus, judecătorii craioveni au mai stabilit că inculpatul trebuie să plătească 18.500 lei daune materiale şi 100.000 euro daune morale mamei tânărului ucis, plus 1200 lei cheltuieli judiciare. Hotărârea nefiind definitivă, inculpatul a declarat apel, soluționat luni, 4 iunie a.c., de judecătoriid e la Curtea de Apel Craiova. Instanța a admis apelul doar în sensul înlăturării prevederilor art.5 C.p. vizând aplicarea legii mai favorabile, menținându-i aceeași pedeapsă tânărului: „admite apelul formulat de apelantul inculpat Popa Florentin împotriva sentinţei penale nr. 138/2018 a Tribunalului Dolj. Desfiinţează in parte sentinţa penală apelată și pe fond rejudecând: Înlătura dispozițiile art. 5 C.p . Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate în măsura în care nu contravin prezentei decizii penale. Deduce durata arestării preventive în continuare față de inculpat, de la data de 15.03.2018 la zi. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în ședinţă publică azi, 04.06.2018”, se arată în hotărârea Curții de Apel Craiova.