SVSU Castranova a câștigat concursul serviciilor voluntare pentru situații de urgență din Dolj

0
417

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ”Oltenia” al judeţului Dolj a organizat, pe parcursul zilei de ieri, la Secția de Pompieri Craiova, faza judeţeană a concursului serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă din judeţul Dolj. Concurenţii au avut de susţinut trei probe practice: pista cu obstacole pe 100 m; ştafeta 4 X 100 m şi dispozitivului de intervenţie la motopompă. Acest concurs are ca obiective dezvoltarea şi perfecţionarea aptitudinilor şi a deprinderilor specifice necesare îndeplinirii acţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă, evaluarea nivelului de pregătire a capacităţii de intervenţie a serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă şi popularizarea, în rândul cetăţenilor, a unor aspecte din activităţile desfăşurate de serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă. La concurs au participat cinci echipaje, respectiv Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (S.V.S.U.) Castranova, S.V.S.U.  Melineşti, S.V.S.U. Pieleşti, S.V.S.U. Sadova şi S.V.S.U. Pleniţa.

La finalul desfășurării celor trei probe, clasamentul general a fost următorul: locul I – SVSU Castranova; locul II – SVSU  Melinești, iar pe locul III s-a clasat echipajul SVSU Pielești.

Eforturile depuse de concurenţi au fost răsplătite de organizatori cu diplome, iar echipa clasată pe locul I participă, în luna iulie a.c., la faza interjudețeană a concursului, după cum au anunțat reprezentanții ISU Dolj.