Fenomenul “Fake News” va fi dezbătut la Craiova

0
454

Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” organizează şi în acest an Conferinţa Ştiinţifică Internaţională „Politică.Diplomaţie.Cultură”, eveniment iniţiat în 2013, cu scopul „de a crea punţi de legătură trans şi interdisciplinare cu personalităţi ale vieţii publice, politice, dar şi culturale şi academice”. Ajunsă la cea de-a V-a ediţie, conferinţa se va desfăşura sub egida „Anului Centenar”, în perioada 6-9 iunie a.c., având ca temă principală Centenarul Marii Uniri.

         Conferinţa Ştiinţifică Internaţională „Politică . Diplomaţie . Cultură” este organizată de biblioteca doljeană în parteneriat cu Academia Română, Academia Oamenilor de Ştiinţă din România şi Universitatea din Craiova şi se adresează studenţilor, masteranzilor, doctoranzilor, profesorilor, cercetătorilor şi tuturor specialiştilor cu expertiză în diverse domenii.

         În cadrul acestei manifestări, cotidianul regional Cuvântul Libertăţii”, în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană Alexandru şi Aristia Aman, Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România (UZPR) şi  Universitatea din Craiova – Facultatea de Litere, Specializarea Jurnalism, organizează un panel, joi, 7 iunie 2018, ora 11.30, la Sala „Biblioteca Exilului Românesc din Paris – Basarab Nicolescu” a Bibliotecii Judeţene Alexandru şi Aristia Aman din Craiova, tema de dezbatere fiind Uniunea Europeană şi SUA, ofensivă comună împotriva fenomenul “Fake News”

Speakeri principali :

  • Alina Bârgăoanu, profesor universitar doctor, decan al Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice, rector al SNSPA în perioada 2012 – 2014; expert în cadrul grupului la nivel înalt pentru combaterea Fake News (Comisia Europeană)
  • Iulian Fota, conferenţiar universitar doctor, Academia Naţională de Informaţii, consilier prezidenţial pentru securitate naţională (2009 – 2014), consilier în cadrul Departamentului pentru integrare euro-atlantică şi politica de apărare, în Ministerul Apărării Naţionale (2001 – 2005)
  • Mihail Jianu, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, psiholog la Crucea Roşie România, Protecţia Copilului Dolj si la cabinetul individual.                 

 https://docs.google.com/viewerng/viewer?url=http://pdc.conferences.faaa.ro/wp-content/uploads/2015/07/Program-PDC-2018-site.pdf&hl=en_GB