Craiova: Faza judeţeană a concursului serviciilor private pentru situaţii de urgenţă câștigată de SPSU Complexul Energetic Oltenia

0
411

Miercuri, 06.06.2018, începând cu ora 09.00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ”Oltenia” al judeţului Dolj, a organizat la Secția de Pompieri Craiova, faza judeţeană a concursului serviciilor private pentru situaţii de urgenţă din judeţul Dolj.

Concurenţii au avut de susţinut 3 probe practice: pista cu obstacole pe 100 m; ştafeta 4 X 100 m şi realizarea dispozitivului de intervenţie  la  motopompă.

Acest concurs are ca obiective: dezvoltarea şi perfecţionarea aptitudinilor şi a deprinderilor specifice necesare îndeplinirii acţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă, evaluarea nivelului de pregătire a capacităţii de intervenţie a serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă şi popularizarea, în rândul cetăţenilor, a unor aspecte din activităţile desfăşurate de serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă.

La concurs, au participat cinci echipaje:

  • Complexul Energetic Oltenia – Sucursala Electrocentrale Craiova II;
  • Complexul Energetic Oltenia – Sucursala Electrocentrale Işalniţa;
  • FORD ROMÂNIA;
  • OMV PETROM S.A. – Zona de producţie II Oltenia;
  • ROMPETROL Downstream.

După finalizarea probelor, clasamentul general se prezintă după cum urmează:

  • Locul I: SPSU Complexul Energetic Oltenia – Sucursala Electrocentrale Craiova II.
  • Locul II: SPSU FORD ROMÂNIA.
  • Locul III: SPSU Complexul Energetic Oltenia – Sucursala Electrocentrale Işalniţa.

Proba “Pista cu obstacole 100 metri” și “Ştafeta 4 x 100 metri” au fost adjudecate de echipajul serviciului privat pentru situaţii de urgenţă al  Complexul Energetic Oltenia – Sucursala Electrocentrale Craiova II, iar proba “Dispozitivul de intervenţie la motopompă” a fost câştigat de serviciul privat al  FORD ROMÂNIA.

Câştigătoarea din acest an a competiţiei va reprezenta judeţul Dolj la următoarea fază a concursului, etapa interjudeţeană, care va fi organizată în luna iulie.

Merită să fie menţionată şi disponibilitatea serviciului privat pentru situaţii de urgenţă al Complexului Comercial MERCUR care, deşi nu a reuşit să formeze un lot complet, a participat, în afară de concurs, la probele individuale, respectiv “Pista cu obstacole”.