Craiova: Cercetat penal după ce a fost prins băut la volan

0
358

Conform IPJ Dolj, azi-noapte, în jurul orei 02.00, poliţişti din cadrul Secției 3 Politie Craiova, în timp ce executau serviciul de patrulare pe strada Caracal, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un autoturism se deplasa sinuos. Autoturismul respectiv a fost oprit în trafic, pe strada Caracal, în zona Spitalului Militar şi a fost identificat conducătorul autoturismului, stabilindu-se că este vorba despre un bărbat de 32 ani, din Coşoveni. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat o concentraţie de 0,81 mg/l alcool pur în aer expirat. Acesta a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, în cauză întocmindu-se dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.