Simona Halep a început în forţă şi a doua săptămână la Paris, spulberând-o practic pe Carla Suarez Navarro, cu un dublu 6-1 pe arena Philippe Chatrier. Românca s-a impus în stil de favorită la titlu, petrecând doar o oră pe teren în faţa ibericei, căreia nu i-a dat nicio şansă în optimile de finală de la Roland Garros. Halep, cotată cu şansa a treia al doilea turneu de Mare Şlem al anului, a controlat meciul din primul şi până la ultimul schimb, câştigând rapid şi menajându-şi astfel şi glezna afectată în finala de acum 2 săptămâni, de la Roma. A fost disputa cu numărul 12 dintre cele două jucătoare, scorul fiind acum 7-5 pentru constănţeancă. Suarez Navarro, locul 23 WTA, trecuse în turul 2 de Sorana Cârstea, dar numai pentru că românca a jucat accidentată, ea cedând după ce a avut 5-4 în primul set şi 4-2 în cel de-al doilea. „De fiecare dată am avut meciuri grele cu Suarez, nu o bătusem niciodată pe zgură, este o jucătoare inteligentă, deschide bine unghiurile, dar am făcut totul ca la carte. Am jucat bine, dar vreau să alerg mai mult, trebuie să îl întreb pe antrenorul meu, el este şeful” a declarat Simona Halep. În sferturile de finală, Halep va juca mâine cu Elina Svitolina (locul 6 WTA), într-o reeditare a finalei de la Roma, câştigată de ucraineancă. Aceasta a trecut în optimi de croata Petra Martic (locul 290 WTA), în 3 seturi.