Urmaşul lui Iliev, în Bănie

0
396

Universitatea Craiova l-a transferat pe internaţionalul bulgar Apostol Popov, de la ŢSKA Sofia

Primul transfer al verii pentru Universitatea Craiova este fundaşul central bulgar Apostol Alexandrov Popov. Acesta vine în Bănie din postura de jucător liber de contract, după ce a evoluat 6 ani la ŢSKA Sofia şi va semna pe doi ani cu echipa lui Cârţu şi Săndoi La renumita echipă de la sud de Dunăre, Popov (32 de ani, 1,84 metri) a fost coleg cu un alt stoper care a evoluat la Craiova, dar şi la Steaua, Valentin Iliev, căpitanul celor de pe „Bulgarska Armia”. Popov a jucat peste 100 de meciuri pentru ŢSKA şi a marcat 5 goluri. Totodată, stoperul are cinci selecţii în naţionala Bulgariei, trei dintre ele fiind în campania de calificare la Euro 2016, cu Azerbaidjan, Croaţia şi Norvegia. Bulgarul a suferit o accidentare gravă în 2011, fiind operat de ligamente încrucişate. La ŢSKA, Popov a mai avut colegi care au evoluat în România: Nikolic (ex- Poli şi Steaua), Galcev (ex-Dinamo), Milisavljevic (ex-Vaslui şi Rapid). Pe site-ul transfermarkt.com, fundaşul de 32 de ani este cotat la 150.000 de euro.

ŢSKA Sofia are şanse mari să ajungă în Liga a 4-a

ŢSKA Sofia, cel mai titrat club bulgar de fotbal, cu 31 titluri în palmares, şi-a pierdut statutul de club profesionist, după ce Federaţia bulgară de fotbal a decis ca echipele împovărate de datorii să evolueze în liga a 4-a. Lokomotiv Sofia, locul 3 în ediţia recent încheiată, va avea aceeaşi soartă. ŢSKA Sofia, club fondat în 1948, a câştigat în 2008 ultimul dintre cele 31 de titluri de campioană a Bulgariei, iar în sezonul 2014/2015 s-a clasat pe locul 5. Clubul sofiot are datorii de 5,6 milioane euro către fiscul bulgar, iar întârzierile plăţii salariilor către jucători şi personalul administrativ se ridică de la 6 la 13 luni.  În condiţiile achiziţionării lui Popov, Universitatea Craiova se va despărţi cel puţin de unul dintre fundaşii centrali aflaţi în lot. După randamentul avut în sezonul trecut, vizaţi ar fi Adrian Avrămia, Cosmin Frăsinescu şi Kay Graca da Silva, însă toţi trei au contract cu clubul din Bănie, astfel încât Silviu Izvoranu ar putea fi primul înlăturat, el încheindu-şi înţelegerea cu Universitatea.