Prof. univ. dr. Ion Turculeanu: „Avem toţi datoria să dăm ceva oraşului în care trăim”

0
159

Prof. univ. dr. Ion Turculeanu se declară un fan al regelui valsului – Andre Rieu. Prezent la două concerte, la Budapesta şi la Istanbul, fostul decan al Baroului Dolj ne destăinuie din experienţa de neuitat a domniei sale şi îi îndeamnă pe craioveni să participe la concertele artistului olandez pe care le susţine zilele acestea la Bucureşti. Profesorul Turculeanu ne vorbeşte în interviul de weekend despre ceea ce a însemnat Eurovisionul pentru comunitatea noastră, dar şi despre parteneriatele pe care le-a semnat în numele Baroului Dolj cu prestigioasele instituţii de cultură din Craiova.

Regele valsului Andre Rieu a sosit în România, mai precis la Bucureşti, a susţinut deja primul concert, ieri, următorul va fi săptămâna viitoare, pe 14 iunie, ce înseamnă pentru noi această alegere ?! Ştiu că aţi fost la concertele lui Andre Rieu, susţinute în afară, adică, vă ştiu un mare admirator al lui André Rieu. Suntem şi noi trecuţi pe lista ţărilor civilizate…

Sunt fan Andre Rieu.  Evident că este un succes al celor care l-au adus şi este un câştig pentru imagina ţării, pentru că dacă Andre Rieu nu ar fi venit în România s-ar fi spus că nu suntem o ţară nesigură, că în România nu se poate bea o cafea în linişte, nu se poate asculta o muzică de bună calitate, că suntem o ţară de mâna a treia. Andre Rieu şi vioara sa, în acompaniamentul orchestrei sale, vor oferi românilor un spectacol unic. Eu m-am uitat pe internet şi am fost la un spectacol în 2013 la Istanbul şi am fost uluit de ceea am văzut, o sală de 25.000 de locuri, era sala de basket, plină ochi, iar în primăvara anului 2013 am fost la Budapesta, special pentru Andre Rieu.

Aţi fost aşadar la două spectacole Andre Rieu, într-adevăr sunteţi un mare fan…

Da, repet sunt un mare fan… Însă, dacă la Istanbul  am fost cu o excursie organizată, la Budapesta mi-am comandat bilete pe internet iar ungurii mi-au trimis biletele într-o săptămână. M-am dus acolo, m-am cazat la hotel, am avut şi o poziţie foarte bună şi seara m-am dus la spectacol. La concertul de la Budapesta, 70% din spectatori erau români. Când atmosfera se încinge, pentru că se întâmplă ceva acolo, există o comunicare extraordinară între public şi orchestră, oamenii dansează, valsează. La un moment dat a fost o explozie de tricolor acolo şi cineva i-a făcut cadou o sticlă de băutură cu tricolorul pe ea, şi Andre Rieu a întrebat ce este în sticlă respectivă. Din sală i s-a răspuns că este un cadoul din România. Şi atunci Andre Rieu a întrebat cine este din România.  A fost un  moment extraordinar. Ne-am ridicat în picioare şi am început să fluturăm tricolorul, am avut un sentiment foarte frumos, dar m-au impresionat şi ungurii, care s-au purtat civilizat şi foarte frumos cu noi, oamenii aceia, prezenţi la spectacol nu aveau nimic în comun cu ceea ce se petrece în mediul politic. Şi atunci toată lumea a strigat să vină Andre Rieu şi la Bucureşti. Şi iată-l !

„Andre Rieu descătuşează sentimente”

Despre atmosfera de la spectacole ce ne puteţi spune, că se întâmplă ceva acolo extraordinar…

Sunt convins că după concert s-a interesat ce este cu românii şi acum concertează în Bucureşti. Succesul este deplin pentru că am văzut că numai în Brazilia, ţine şapte zile la rând, câte un concert, în fiecare zi, din 365 de zile, el 300 are concert. Dar în Brazilia am văzut că are o săptămână la rând concerte. În primăvara asta a avut la Budapesta două concerte, la Istanbul au fost tot două, are peste tot, la Viena, în Mexic… Dar concertul este o propagandă pentru muzică, pentru comunicare între oameni, este o muzică aplicată, oamenii explodează, se îmbrăţişează, dansează, frumuseţea muzicii, deşi este un pleonasm să spui frumuseţea muzicii, pentru că muzica e muzică şi arta e artă, dar este un adevăr că muzica lui Andre Rieu descătuşează sentimente, oamenii la concertele lui devin mai buni, se împrietenesc, merg la un pahar de vin după aceia şi comentează, rămâi cu o amintire extraordinară. Am rămas cu amintiri extraordinare de la aceste concerte. La un moment dat chiar mi-a venit o ideea, după ce am văzut spectacolele de la Budapesta şi de la Viena şi anume, că nu am putea să cumpărăm un spectacol şi să-l punem într-o piaţă, pentru că ştiu că a fost preluat un spectacol de-al său şi pus pe un ecran mare într-o piaţă, pe un ecran gigant, dar ar face o foarte mare propagandă muzicii de calitate.

La noi Andre Rieu va ţine concertul în aer liber, nu avem o sală aşa de mare cum e cea de la Istanbul….

Uitaţi-vă că la noi nu există o Sală a Sportului, săli de sport cu 10.000 de locuri nu prea avem, la Budapesta, sala are 20.000 de locuri, iar la Istanbul sala are peste 25.000 de locuri. Noi facem lucrurile cu jumătate de măsură. Aşa suntem noi, nu le facem cum trebuie pentru că sperăm că mai facem altele, altădată, dar nu mai facem, trebuia să facem o Sală a Sportului cu 20.000 de locuri pe un stadion, făceam eforturi, un an, doi  dar cinci sute de ani nu mai eram nevoiţi să facem. Aşa că Andre Rieu e obligată să ţină aceste concerte în aer liber. E obişnuit şi cu acest gen de concerte pentru că el ţine la Maastricht, la Amsterdam spectacole în aer liber, dar vă garantez că va fi o încântare pentru românii care vor participa la aceste concerte. Este o chestie de civilizaţie să te duci la un concert Andre Rieu. Este un spectacol unic, orchestra lui este senzaţională, în maxim două luni toată lumea va vedea concertele lui de la Bucureşti, dar este într-adevăr un succes pentru noi ca ţară. Din păcate, nu putem să-l aducem într-un oraş de provincie, pentru că nu ai unde să amenajezi o sală pentru 10 – 15 mii de oameni.

Este un pas către ceea ce ne dorim să devenim

Bun, să trecem la un eveniment artistic de mare anvergură, elegant, extrem de apreciat şi de presa internaţională care s-a desfăşurat la Craiova, la care aţi fost de asemenea prezent, mă refer la Eurovision. Zic eu că a fost o idee foarte bună, un proiect care  a contribuit la imaginea Craiovei…

O reuşită totală. Un succes al oraşului nostru şi al autorităţilor locale. Cred că e momentul să intrăm uşor-uşor în circuitul oraşelor culturale, pentru că marile evenimente ne-au cam ocolit mulţi ani, iar aducerea Eurovisionului a fost un mare succes şi oamenii încep să se obişnuiască cu grandoarea marilor evenimente. Este un pas către ceea ce ne dorim să devenim şi anume nu neapărat o capitală culturală, dar în mod cert, un oraş cultural.

Vă mărturisesc că m-a impresionat atmosfera din acele zile. Oraşul avea viaţă, tineri mulţi, veniţi şi din alte localităţi, terasele erau pline, restaurantele erau aglomerate.

Un spectacol este o industrie care ţine nu numai de concurenţi, ci de tot ceea ce înseamnă servicii. Este o industrie de servicii care îi deserveşte pe toţi, concurenţi, spectatori, organizatori, forţe de ordine, toată mea e antrenată, iar participarea la un astfel de eveniment, poate să fie un lucru unic, pentru că nu poţi să şti când mai ai ocazia să participi la un astfel de spectacol. Îmi aduc aminte că atunci când s-a inaugurat Arena Naţională am luat avocaţii de la mine de la Barou şi ne-am dus împreună acolo şi au fost uluiţi de cum arăta Arena, nici nu se uitau la meci, toţi se uitau la cum arăta Arena. Suntem un centru universitar, suntem un oraş mare, o capitală de regiune, avem tot ce ne trebuie.

„Baroul Dolj a avut parte de-a lungul timpului de mari avocaţi în rândurile sale”

În calitatea dumneavoastră de decan al Baroului Dolj, funcţie pe care aţi îndeplinit-o mai bine de 8 ani de zile aţi făcut parteneriate cu instituţiile de cultură din Craiova. Un lucru foarte bun… 

Toate activităţile pe care noi le-am făcut la Barou, au fost toate sub egida „Craiova, Capitală Culturală Europeană 2021” pentru că avem toţi datoria să dăm ceva oraşului ăsta în care trăim. Baroul Dolj a avut parte de-a lungul timpului de mari avocaţi în rândurile sale, majoritatea dintre ei au avut funcţii în administraţia locală, mulţi au fost primari, au făcut parte din parlamentarii ţării, aşa că era nevoie ca Baroul Dolj să fie ceea ce fusese odată. Deci cum puteam să fac acest lucru dacă nu prin realizarea unor legăturii, unor parteneriate cu instituţiile de cultură. Şi nu a fost foarte greu, pentru că şi noi, avocaţii suntem nişte actori şi avem nevoie de ştiinţa asta a actorului. Am purtat discuţii cu vechi avocaţi şi cu vechi actori şi îmi povesteau de relaţia pe care o aveau ei pe timpuri, avocaţii din Baroul Dolj cu actorii de la Teatrul Naţional, de la Teatrul Liric, de la Filarmonică şi atunci mi-a fost foarte uşor să întind o mână către cei care conduc aceste instituţii de cultură din Craiova, am stabilit astfel relaţii de participare a avocaţilor la spectacolele susţine de prestigioasele instituţii de cultură : Filarmonica, Teatrul de Operă, Teatrul Naţional. A venit în întâmpinarea noastră un mare om de cultură, domnul Emil Boroghină, care mi-a propus un parteneriat pe spectacolele de poezie. Iniţial au început mai timid, după aceea au fost transmise şi la televiziuni, cu aceste spectacole, domnul Boroghină a ajuns în America, a ajuns în Polonia, a ajuns la Roma. Nu uitaţi că am fost onoraţi să fim parteneri ai Festivalului Shakespeare, un eveniment reprezentativ pentru oraşul nostru. Eu cred că sunt lucruri normale ceea ce am făcut eu în calitate de decan al  Baroului. Dacă eşti şef asta nu înseamnă că stai închis într-un birou, te dedici, eşti responsabil, iar rezultatele vor veni.