Roland Garros: Simona Halep, deja îndrăgită de parizieni

0
385

Simona Halep nu a pierdut niciun set în partidele disputate până acum în turneul de Grand Slam de la Paris, calificându-se pentru prima dată în finală, în detrimentul germancei Andrea Petkovic (6-2, 7-6). Îşi va disputa titlul cu Maria Sharapova (27 de ani). La Paris, Simona Halep a câştigat în 2008 Internaţionalele Franţei la juniori. Nu sunt mulţi cei care îşi amintesc această performanţă. În schimb, despre Maria Sharapova, calificată pentru a treia oară într-o finală de la Roland Garros, după ce a trecut de Eugenie Bouchard (4-6, 7-5, 6-2), se cunosc mai multe detalii, mai ales că dispută cea de-a noua finală de Mare Slam în cariera sa. A repurtat până acum patru turnee de această factură: Wimbledon 2004, US Open 2006, Open Australia 2008 şi Roland Garros 2012. A fost finalistă în Australia în 2007 şi 2012, la Wimbledon 2011 şi Roland Garros 2013. Rusoaica s-a văzut favorită în turneu după eliminarea precoce a americancei Serena Williams, chinezoaicei Na Li şi polonezei Agnieszka Radwanska. Într-un interviu pentru L’Equipe, Simona Halep, foarte îndrăgită la Paris, se arată încrezătoare în şansele ei, îşi cunoaşte adversara cu care s-a mai întâlnit anul acesta la Madrid. Avizaţii comentatori de tenis din Hexagon nu uită faptul că Halep, care compensează prin inteligenţă tactică un gabarit (1,69 m/ 59 de kg) neimpresionant, este protejata lui Virginia Ruzici, titrată la Roland Garros în 1978. În preambulul semifinalei cu Andrea Petkovic, fostul mare tenismen suedez Mats Wilander, în prezent comentator la Eurosport, a mizat fără niciun echivoc pe Simona Halep. Românca a făcut un joc perfect şi a ajuns în 19 minute la 5-1. În setul doi însă adversara i-a creat mai multe probleme, dar printr-o concentrare şi o stăpânire de sine de excepţie, Simona a încheiat socotelile aşa cum trebuia. Milioane de români poartă pe buze numele Simonei, devenit o mândrie naţională, un port-drapel, un simbol. Nu astăzi, dar mâine după-amiază vor rămâne fixaţi în faţa televizoarelor pentru a urmări o finală de vis: Simona Halep – Maria Sharapova. Din 1978 nu am mai avut, în tenis, emoţii la o asemenea cotă.