Filarmonica „Oltenia” închide stagiunea cu Simfonia a IX-a de Beethoven

0
345

Concert vocal-simfonic extraordinar în închiderea stagiunii muzicale 2013-2014 a Filarmonicii „Oltenia”! Sub conducerea muzicală a dirijorului François-Robert Girolami (Franța), va fi prezentată Simfonia a IX-a în Re minor, op. 125, pentru solişti, cor şi orchestră, care încheie, totodată, ciclul „10 concerte Beethoven”, inițiat de instituție în octombrie 2013.

Își dau concursul Orchestra Simfonică și Corala Academică ale Filarmonicii craiovene (maestru de cor: Manuela Enache), soprana Irina Iordăchescu, mezzosoprana Geanina Munteanu, tenorul Cristian Mogoșan și bas-baritonul Cristian Hodrea. Concertul are loc astă-seară, cu începere de la ora 19.00, iar un bilet costă 20 de lei (15 lei pentru elevi, studenți și pensionari).

Din data de 12 iunie, Filarmonica „Oltenia” va deschide stagiunea estivală, care va cuprinde numeroase evenimente muzicale, atât la sediu, cât și în aer liber – în centrul orașului (esplanada Muzeului de Artă, Piața „Mihai Viteazul”) și în cartiere.

François Robert Girolami

François Robert Girolami este un reputat dirijor, cu o vastă deschidere repertorială, atât pentru domeniul artei lirice, cât şi pentru creaţia simfonică. Distins pedagog, preocupat în egală măsură de cariera didactică, la Paris deţine actualmente statutul de director al unei instituţii de învăţământ muzical superior.

Originar din Haute-Corse, şi-a desăvârşit studiile muzicale în capitala Franţei, la Conservatoire National Supérieur de Musique (unde a obţinut mai multe premii) şi la École Normale de Musique. În domeniul dirijatului de orchestră a beneficiat de îndrumarea maeştrilor Pierre Dervaux, Igor Markevitch, Sergiu Celibidache şi Leonard Bernstein. Referitor la formaţia sa intelectuală, interesant de remarcat este faptul că mai înainte de a se consacra în exclusivitate carierei artistice, François Robert Girolami a obţinut Diploma de licenţă în filosofie, o perioadă predând această disciplină de studiu la mai multe licee, precum şi la Universitatea din Provence.

Începând din anul 1981 este invitat frecvent să dirijeze concerte în România – la Filarmonica din Sibiu, unde deţine în prezent statutul onorific de director artistic asociat. A continuat pe parcursul anilor ’90 o fructuoasă colaborare cu diferite orchestre filarmonice din România, cu Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Oltenia” organizând în 2013 un turneu de concerte în Corsica.

Irina Iordachescu

Soprana Irina Iordăchescu s-a născut la București, într-o familie de artiști, fiind una dintre cele mai apreciate soliste de operă ale generației sale. A cântat roluri principale în producții de operă și concerte cu orchestra pe scene importante din Europa, Asia și S.U.A. În repertoriul vocal-simfonic a debutat în anul 2000 pe scena Ateneului Român, alături de Filarmonica „George Enescu”, în Missa în Do minor de W. A. Mozart, din acel moment fiind invitată să cânte pe aproape toate scenele filarmonicilor din țară, în 26 de lucrări vocal-simfonice.

Geanina Munteanu

Născută la Târgu Jiu, Geanina Munteanu a urmat, începând cu 1995, secţia canto a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, având privilegiul de a fi studenta Georgetei Stoleriu, datorită căreia descoperă comorile muzicii vechi şi ale celei vocal-simfonice. Este membră a formaţiei de muzică veche „Collegio Stravagante”. În 2001 a obţinut o bursă la Academia Europeană de Muzică Barocă de la Ambronay – Franţa, unde a studiat cu Christoph Rousset (fondatorul Ansamblului „Les Talens Lyriques”) şi cu soprana Monique Zanetti.

Cristian Mogoşan

Tenorul Cristian Mogoşan a urmat cursurile Facultăţii de Artă Scenică, specializarea Canto (clasa lect. dr. Gheorghe Mogoşan). După ce a absolvit Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca (promoţia 2006), şi-a perfecţionat arta interpretativă parcurgând programul de masterat „Stilistica interpretării solistice” al aceleiaşi facultăţi, sub îndrumarea prof. dr. Ionel Pantea. În prezent face parte din colectivul artistic al Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca. De asemenea, este profesor asociat al Academiei clujene.

Cristian Hodrea

Bas-baritonul Cristian Hodrea a absolvit cursurile Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, secţia oboi (clasa prof. univ. dr. Aurel Marc) şi apoi secţia canto (clasa conf. univ. dr. Marius Budoiu). În prezent este solist al Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca şi membru al Corului Filarmonicii de Stat „Transilvania”. A colaborat cu prestigioase instituţii de spectacole şi concerte din România, iar în repertoriul său se regăsesc în egală măsură roluri din, precum şi lucrări vocal-simfonice.

Prima audiţie a celebrei simfonii beethoveniene a avut loc la Viena, la 7 mai 1824. Succesul a fost extraordinar, s-ar putea spune revoluţionar. Beethoven a fost întâmpinat cu cinci salve de aplauze, când, potrivit etichetei protocolare, însăşi familia imperială era salutată la intrarea în sală doar cu trei salve. Simfonia a dezlănţuit un entuziasm delirant, multă lume plângea de emoţie. Beethoven, care se găsea pe scenă cu faţa la orchestră, nu percepea nimic din cele ce se petreceau în sală, unde spectatorii ridicaţi de pe scaune ovaţionau şi îşi agitau pălăriile. Una dintre soliste (se pare că altista Carolina Ungher) l-a întors pe compozitor cu faţa către public, acesta realizând astfel dimensiunea copleşitoare a triumfului său.            

 În timpul Războiului Rece, când Germania a fost divizată între „Est” şi „Vest”, „Oda bucuriei” din Simfonia a IX-a a fost aleasă (între anii 1956-1968) ca imn oficial al delegaţiei sportivilor germani participanţi la Jocurile Olimpice. În 1972, „Oda bucuriei” (versiunea orchestrală) a devenit Imnul Europei, la decizia Consiliului Europei, fiind preluat, din 1985, de Comunitatea Europeană (actualmente Uniunea Europeană).