Fotbalul – Cenuşăreasa Craiovei

0
289

Niciun fel de promisiune pro-fotbal nu a fost rostită în campania electorală

Universitatea Craiova a fost dezafiliată, Gaz Metan CFR Craiova s-a mutat la Severin, unde a promovat în Liga I, în timp singura reprezentantă a Băniei în Liga a III-a, Prometeu Craiova, a retrogradat în eşalonul judeţean. Judeţul Dolj şi implicit oraşul Craiova nu au nicio echipă de fotbal în primele ligi din România, fapt nemaîntâlnit în niciun alt judeţ din ţară. Singura şansă ca Bănia să fie măcar reprezentată în Liga a III-a ar fi ca echipa CS Apă Craiova să câştige barajul de promovare pe care îl va susţine contra formaţiei Posada Perişani, pe 20 iunie, la Rovinari. Federaţia Română de Fotbal a oferit un loc în Liga a II-a oraşului Craiova, pentru resuscitarea Universităţii sau a unei alte echipe, dar care să fie a comunităţii, nu a unei persoane, însă din partea autorităţilor nu există niciun fel de interes, cel puţin la nivel declarativ. Chiar înaintea alegerilor locale, niciunul dintre candidaţii la Primărie nu a menţionat că ar mişca un deget pentru a se face fotbal la Craiova. Oraşul are deja un centru de copii şi juniori în întreţinere, prin clubul CSJ Ştiinţa Craiova, însă acesta produce pentru alte echipe din ţară. Astfel, majoritatea fotbaliştilor care încheie junioratul sunt deja acontaţi de formaţii din zona Olteniei, precum Pandurii Târgu Jiu, Alro Slatina sau Gaz Metan Severin sau chiar din alte părţi ale ţării, în condiţiile în care nu există o echipă locală care să-i înregimenteze.

Gale muzicale şi K1 în loc de fotbal

Luând la rând candidaţii la Primărie, aceştia au refuzat orice discuţie legată de posibilitatea reînvierii fotbalului, deşi aproape toţi au în plan construirea unui stadion modern, pe care însă nu ar avea cine să-l folosească. Antonie Solomon a precizat că nu are soluţii pentru fotbal în Craiova, însă doi dintre „aliaţii” săi, Radion Cămătaru şi Gigi Neţoiu, au vorbit despre formarea unei echipe, după alegeri. Lia Olguţa Vasilescu a plâns pe umărul Ştiinţei, însă nimic mai mult. Ea a promis stadion pentru copii şi juniori, însă aceştia vor trebui să-şi ia talpăşiţa după încheierea junioratului. Un alt candidat, Mărinică Dincă, s-a pus singur într-o situaţie inedită. Astfel, el a organizat o conferinţă de presă lângă statuia lui Ion Oblemenco pentru a critica decizia FRF de dezafiliere a Universităţii, deşi, culmea, acum un an se întâlnea cu Victor Piţurcă pentru a pune la cale susţinerea unei noi echipe care să facă performanţă în Bănie. În schimb, candidaţii se luptă electoral în alte domenii, Solomon aducându-ne în week-end Romanian Music Awards în centrul oraşului, în acelaşi timp în care  Olguţa Vasilescu se laudă cu organizarea unei gale K1 pe stadionul „Ion Oblemenco”, acolo unde i-a făcut campanie şi Goran Bregovici. „Indiferent cine va ieşi primar la Craiova, nu se va face nimic pe plan sportiv” a declarat recent Ilie Balaci. Fostul său coechipier de la Universitatea şi Dinamo, Radion Cămătaru, are un ton ceva mai optimist: „După ce vom ştii cine câştigă Primăria vom vedea ce se va întâmpla. Până atunci nu are sens să facem calcule. Avem destul timp să formăm un nou grup puternic. Severinul nu se va muta la Craiova, aici trebuie să începem un alt proiect”. Aşadar, în timp ce în Oltenia există o efervescenţă rar întâlnită la nivelul fotbalului, Craiova a rămas complet pe dinafară. Severinul şi Târgu Jiul au echipe de prim eşalon, judeţul Olt are două echipe în Liga a II-a, Alro având pretenţii de promovare, în timp ce Vâlcea are şi ea o echipă tânără în Liga a II-a, care are perspective frumoase în viitorul apropiat. În schimb, capitala Olteniei este Cenuşăreasa regiunii în cazul fotbalului, nefiind în prim-plan de altfel la niciun sport, echipele locale fiind mai mult sparring-partneri în campionatele de volei, baschet sau handbal.