Accidente cu şoferi băuţi

0
349

Trei conducători auto sunt cercetaţi penal de poliţişti după ce, băuţi fiind, s-au urcat la volan şi au fost implicaţi în evenimente rutiere. Din fericire, doi dintre ei au scăpat cu leziuni uşoare în urma accidentelor provocate.

Potrivit poliţiştilor de la Rutieră, luni dimineaţa, în jurul orei 05.00, Ilie Smărăndache, de 21 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism Opel Astra, înscris la o firmă de taxi, pe DC 112, din cauza neadaptării vitezei într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcţiei şi s-a izbit de un zid din beton, din zona pasajului de cale ferată Almăj. Din fericire, conducătorul auto a suferit doar leziuni uşoare, însă s-a ales cu dosar penal, pentru că a fost testat cu aparatul etilotest de poliţişti, rezultând o concentraţie de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Nu a fost singurul şofer băut implicat într-un eveniment rutier. Astfel, tot luni dimineaţa, în jurul orei 05.30, Florin Mihai, de 21 de ani, din comuna Ghidici, în timp ce conducea un autoturism Opel, pe DN 55A Bechet – Calafat, din cauza vitezei excesive şi pe fondul consumului de alcool, a sfârşit cu maşina într-un copac de pe marginea drumului. Şoferul a fost rănit grav în urma impactului, poliţiştii stabilind că acesta avea o concentraţie de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Poliţiştii Secţiei Rurale Segarcea au observat, luni seara, în timpul unei patrulări, un autoturism BMW care lovise gardul unei locuinţe situate pe strada “Marin Tîrnomete”, din comuna Valea Stanciului şi fusese abandonat la locul incidentului. Din cercetări s-a stabilit că maşina fusese condusă de Răzvan Vlaicu, de 21 de ani, din Valea Stanciului, care nu avea permis de conducere şi mai era şi băut în momentul când a urcat la volan. Conform reprezentanţilor IPJ Dolj, tânărul avea o concentraţie de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat şi este acum cerectat penal pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere şi în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.