Banca Comercială Română (BCR) a deschis ieri creditarea în programul „Prima Casă 4”, fiind prima bancă ce se înscrie în cea de a patra etapă a programului. Clienţii pot depune la BCR solicitările de credit şi documentaţia aferentă începand de ieri. Programul Prima Casă 4 a fost aşteptat cu deosebit interes dat fiind avantajul ce decurge din avansul de numai 5% din costul locuinţei achiziţionate ori construite şi din dobânda foarte avantajoasă.
„Suntem bucuroşi că am reuşit să începem creditarea în cadrul celei de-a patra etapă a Programului Prima Casa. Putem, astfel, să ne ajutăm în continuare clienţii să-şi îndeplinească visul de a-şi cumpăra locuinţa dorită. BCR este cel mai mare creditor ipotecar din România şi cel mai important susţinător al programului Prima Casă. BCR are un sold de 600 de milioane euro al creditelor acordate până în prezent prin programul Prima Casă. Vom putea acorda împrumuturi încă un an şi jumătate sau doi ani prin acest program, dacă ne dublăm expunerea”, a declarat Oana Petrescu, vicepreşedinte Retail BCR. Poate beneficia de credit Prima Casă 4 orice persoana fizică care nu deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia, nicio locuinţă, indiferent de modul şi momentul în care a fost dobândită, sau care deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia cel mult o locuinţă, dobândită prin orice alt mod decât prin Program, în suprafaţa utilă mai mică de 50m².
Documente necesare pentru dosarul de credit
În cadrul programului se pot achiziţiona locuinţe: finalizate sau nefinalizate, aflate în diverse faze de construcţie, destinate achiziţionării după finalizare sau locuinţe noi, destinate achiziţionării după finalizare construite în baza autorizaţiilor de construire eliberate după 22 februarie 2010. De asemenea, se pot construi locuinţe viitoare de către beneficiari individuali, în baza unei autorizaţii de construire eliberată după 22 februarie 2010. Primul pas pe care trebuie să îl facă o persoană care doreşte să achiziţioneze o locuinţă prin programul Prima Casa este să vină la bancă, chiar dacă nu a găsit încă locuinţa de care are nevoie. Consilierii îi vor prezenta detalii privind creditul, documentele necesare pentru dosarul de credit, valoarea estimată preliminară a creditului şi graficul de rambursare. Clienţii trebuie să dispuna de un aport personal (avans) de 5% din preţul de achiziţie al locuinţei (care acopera diferenţa dintre preţul de achiziţie al locuinţei rezultat din antecontractul de vânzare-cumpărare sau din documentele specifice procedurilor de licitaţie şi finanţarea garantată) ori din costul de construire (care acoperă diferenţa dintre valoarea din contractul de antrepriză şi finanţarea garantată).
Banca acceptă până la 3 coplătitori
Nu se percepe comision de acordare credit sau comision lunar de administrare. Comisionul de rambursare anticipată este zero. Creditul este garantat parţial de Fondul de Garantare a creditelor pentru IMM (FNGCIMM), garanţia emisă de FNGCIMM, în numele şi în contul statului, având valoare determinată, iniţial egală cu 50% din valoarea creditului acordat. Potrivit legii, clientul are de achitat un comision de gestiune de 0,49% datorat FNGCIMM aplicat la valoarea finanţării garantate – deci la jumătate din valoarea acordată a creditului. Comisionul de gestiune se va plăti către FNGCIMM în fiecare an şi va fi calculat la valoarea soldului garanţiei creditului de la data de 31 decembrie a anului precedent. În cazul în care clientul solicită din partea FNGCIMM o promisiune de garantare va plăti un comision unic de analiză a promisiunii de garantare de 0.15% din valoarea promisiunii de garantare. Valabilitatea promisiunii de garantare este pe perioada de construcţie, dar nu mai mult de 18 luni.
Ipotecă legală de rang I
Solicitanţii de credit trebuie să constituie un depozit colateral însumând valoarea primelor trei rate lunare de dobândă şi să asigure locuinţa achiziţionată/construită din finanţarea garantată împotriva tuturor riscurilor. Drepturile derivând din poliţa de asigurare vor fi cesionate în favoarea statului român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice şi a Bancii. În baza Contractului de garantare încheiat cu FNGCIMM se va institui în favoarea statului român şi a băncii, proporţional cu procentul de garantare, o ipotecă legală de rang I asupra locuinţei achiziţionate din finanţarea garantată, cu notarea în cartea funciară a interdicţiei de vânzare a acesteia pe o perioadă de 5 ani şi a interdicţiei de grevare cu alte sarcini. Evaluarea imobilului are un cost de 300 lei (inclusiv TVA) pentru un apartament.
Pe lângă oferta extrem de competitivă a creditului de investiţii imobiliare Prima Casă BCR, clienţii vor mai avea posibilitatea să achiziţioneaze, la preţuri avantajoase şi alte produse, cum ar fi asigurarea de locuinţă şi pachetul de cont curent cu descoperit de cont bonificat.