Alte 31 de asociaţii de proprietari rămân fără apă caldă

0
524

Regia de Termoficare Craiova a anunţat că alte 31 de asociaţii de proprietari rămân fără apă caldă până când îşi vor plăti la zero datoriile la întreţinere. În urmă cu o lună, locatarii din alte 32 de asociaţii au fost trecuţi pe duşuri reci, iar de atunci şi până acum nici una nu a reuşit să-şi rezolve problema restanţelor.

Conducerea Regiei de Termoficare Craiova a transmis deja lista cu cele 31 de asociaţii de proprietari, majoritatea din cartierul Craioviţa Nouă, care urmează să fie tăiate de la consumul de apă caldă. Potrivit directorului tehnic, Nicolae Degeratu, această măsură va fi pusă în aplicare din data de 15 iunie când vor fi debranşate conform deciziei primele trei asociaţii de proprietari – nr. 7 şi 10, din cartierul Rovine şi asociaţia nr. 16 din cartierul Craioviţa Nouă. “În cazurile în care administratorii au venit să ne prezinte detaliat lista cu blocurile din asociaţie care înregistrează mari datorii vom sista furnizarea apei calde numai la acele imobile. Din păcate, către cei care nu comunică aceste date, suntem nevoiţi să oprim apa caldă la nivelul întregii asociaţii”, a spus Nicolae Degeratu.

Fără apă caldă până la achitarea datoriilor

Potrivit acestuia, măsura care va fi luată în săptămâna se menţine pe o perioadă nedeterminată, locatarii fiind avertizaţi că nu vor primi nici căldură în calorifere în timpul iernii, dacă nu-şi plătesc datoriile. “Nu ne putem permite să-i mai păsuim. Am făcut acest lucru de prea multe ori şi am ajuns la concluzia că nu e rentanbil pentru Regie. Locatarii nu se ţin de cuvânt, nu vin să-şi plătească datoriile conform înţelegerilor, motiv pentru care datoriile se adună în contul nostru”, a mai precizat Degeratu. Sistarea furnizării apei calde se impune, aşadar, deoarece asociaţiile cu foarte mari debite nu se arată interesate să-şi onoreze debitele. O statistică a Termoficării arată că seria de 31 de asociaţii au o datorie de 24 milioane de lei şi o restanţă medie pe apartament între 1.500 şi 6.200 de lei.

Restanţele vor îngheţa şi caloriferile

Conducerea Regiei susţine că trebuie să continue această măsură deoarece nu reuşeşte să adune, la rândul ei, banii pentru a-şi plăti facturile către proprii furnizori. Ca urmare a neîncasării restanţelor de la asociaţiile de proprietari şi locatari din Craiova, Complexul Energetic (CE) este de natură să pună în imposibilitatea constituirii stocului de cărbune necesar perioadei reci din anii 2011-2012, ceea ce înseamnă că e foarte probabil ca toţi locatarii din Bănie, chiar şi cei care nu au figurat vreodată cu vreun leu ca datorie la întreţinere, să petreacă toată iarna în frig. Am primit mai multe somaţii de la Complexul Energetic cărora trebuie să ne conformăm. Nu avem cum altfel să recuperăm aceşti bani de la populaţie decât prin constrângerea aceasta, oprirea apei calde fiind un disconfort mare în timpul verii”, a mai spus

Şi cu apa tăiată, tot nu plătesc

Pe de altă parte, cei care au rămas fără apă caldă, în prima rundă de opriri, nu se grăbesc să vină cu banii la asociaţii.Deşi au transmis somaţii şi i-au vizitat pe restanţieri acasă, administratorii susţin că nici aşa nu au avut mai mult succes. Scuza oamenilor este aceeaşi: nu au bani.  Potrivit datelor oferite de Regie, în decurs de o lună, nici o asociaţie din cele 32 nu şi-a plătit integral datoria. Dintr-o restanţă de 3,85 milioane de lei, asociaţia de proprietari nr. 14 din cartierul 1 Mai a reuşit să adune de la locatari doar 23.500 de lei. Asociaţia de proprietari nr. 1 Rovine are o datorie de 1,13 milioane de lei, din care a returnat doar 32.897 de lei. Asociaţia nr. 11 din cartierul 1 Mai a recuperat 50.000 de lei din cele 1,16 milioane de lei, iar asociaţia nr. 14 Rovine a adunat 60.619 lei din 1,20 milioane de lei.