Se predă SCMU Craiova la Zalău, la handbal?

1
798

Există foarte multe suspiciuni înaintea partidei de handbal feminin dintre HC Zalău şi SCMU Craiova, din etapa a 24-a a Ligii Florilor, programată duminică, de la ora 11.00, în fieful sălăjencelor. Mai multe site-uri de specialitate au insinuat că echipa din Bănie se va preda în faţa formaţiei lui Gheorghe Tadici, care are nevoie disperată de puncte în lupta  pentru salvarea de la retrogradare, în timp ce oltencele sunt sigure de o clasare finală între locurile 7-9. Prietenia veche dintre Ghiţă Tadici şi Bogdan Burcea alimentează aceste suspiciuni, comentariile predominante fiind “va fi blat cât casa”. Toate casele de pariuri au scos din ofertă evenimentul HC Zalău – SCMU Craiova, deşi la afişarea cotelor era favorită echipa din Bănie, aşa cum era firesc, conform poziţiei din clasament. Zalăul luptă cu Slatina şi Mioveniul pentru evitarea celui de-al doilea loc retrogradabil, în condiţiile în care Galaţiul a picat deja. Vom vedea dacă echipa de handbal a Craiovei, care cheltuie peste o jumătate de milion de euro anual de la bugetul local, îşi va permite o reprezentaţie ruşinoasă şi penală la Zalău sau îşi apără blazonul.

1 COMENTARIU

Comments are closed.