Consiliul Naţional al Elevilor cere reglementarea plăţii transportului elevilor navetişti

0
412
Peste 430.000 de elevi navetiști din România nu vor putea primi decontul pentru drumul până la și de la școală, afirmă Consiliul Național al Elevilor (CNE) într-un comunicat emis miercuri, în prima zi de școală după vacanța de o lună. Organizația, citată de edupedu.ro, arată că “prevederile legale nu reglementează explicit modul în care autoritățile centrale și locale se implică în asigurarea transportului gratuit pentru elevii navetiști”.

Consiliul Național al Elevilor cere Guvernului României să ia măsuri “pentru ca elevii navetiști să nu fie prejudiciați în niciun fel, dar și să trateze cu celeritate problematica decontării navetei”.

Comunicatul CNE, integral:

“Începe școala, dar cum ajungem la ea?

În data de 5 mai 2021, cursurile se reiau cu prezență fizică în majoritatea unităților de învățământ, pentru elevii din clasele non-terminale din peste 1700 de localități, urmând ca, în zilele viitoare, să revină la școală și elevii din anii terminali, indiferent de ratele de incidență ale localităților.

Consiliul Național al Elevilor atrage atenția asupra accesului la educație pentru peste 430.000 de elevi navetiști din România (https://bit.ly/3ejoOk6 – studiu al Băncii Mondiale), care nu vor primi decontul aferent drumului până la și de la școală, în condițiile în care prevederile legale nu reglementează explicit modul în care autoritățile centrale și locale se implică în asigurarea transportului gratuit pentru elevii navetiști.

Cauza principală a acestei lacune este reprezentată de un vid legislativ existent, în speță o serie de prevederi contradictorii în ceea ce privește finanțarea mecanismului de decontare a navetei elevilor, prezente în Legea educației naționale nr. 1/2011. În repetate rânduri, Guvernul României, prin ministerele de resort (Ministerul Educației, Ministerul Transporturilor, Ministerul Finanțelor și Ministerul Dezvoltării), și-a asumat să clarifice cadrul legislativ și să simplifice procedura de decontare a abonamentelor elevilor navetiști, astfel încât autoritățile locale și operatorii de transport să poată întreprinde măsurile necesare asigurării accesului la educație pentru toți elevii. Cu toate acestea, însă, nici până la momentul actual situația nu a fost clarificată de către autorități, ceea ce va impacta în mod negativ sute de mii de elevi care nu vor putea ajunge la școală.

De aceea, Consiliul Național al Elevilor solicită ferm Guvernului României să ia măsuri urgente pentru ca elevii navetiști să nu fie prejudiciați în niciun fel, dar și să trateze cu celeritate problematica decontării navetei, care a afectat, de-a lungul timpului, întregi generații de elevi și care a avut drept efect principal creșterea ratei părăsirii timpurii a școlii.

„Înainte de începerea vacanței de primăvară, Ministerul Educației a lansat în dezbatere publică un proiect de OUG privind transportul elevilor, menit să clarifice prevederile legislative pe această temă. O lună mai târziu, nu există nicio reglementare nouă în acest sens, iar cadrul legal privind asigurarea gratuității transportului elevilor navetiști este la fel de neclar ca înainte, nefiind posibilă decontarea/subvenționarea transportului elevilor navetiști. Din aceste motive, solicităm Guvernului României clarificarea, în regim de urgență, a cadrului normativ privind naveta elevilor. Începând de astăzi, elevii ar trebui să se întoarcă la școală; întrebarea este: vor avea cu ce?”, a declarat Rareș Voicu, președintele Consiliului Național al Elevilor.”