Viceprim-ministrul Ana Birchall a participat, luni, 6 mai 2019, la Conferința internațională ”Participarea Copiilor la procesele de luare a deciziilor și de elaborare a politicilor la nivelul UE”, organizată de către Ministerul Muncii și Justiției Sociale prin intermediul Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, cu sprijinul UNICEF. Evenimentul este parte a calendarului Președinției Române a Consiliului Uniunii Europene.
Cu această ocazie, Ana Birchall a transmis mesajul doamnei prim-ministru Viorica Dăncilă și al Guvernului României, subliniind că promovarea copiilor și a adolescenților ca viitori cetățeni ai UE reprezintă una dintre prioritățile mandatului actual al Președinției române la Consiliul UE. ”Participarea copiilor la nivelul UE este extrem de importantă din cel puțin trei motive: în primul rând pentru că aniversăm 30 de ani de la intrarea în vigoare a Convenției privind drepturile copilului, document adoptat de toate statele membre UE și care trebuie să transpună în practică drepturile copilului; în al doilea rând, pentru că 1 din 5 cetățeni europeni este copil, iar din moment ce ei nu pot vota, au nevoie de un mecanism prin care vocea lor să se facă auzită; în al treilea rând, pentru că Europa va fi mai coezivă și va beneficia de politici publice mai bune și mai relevante, dacă se va ține cont de creativitatea și implicarea copiilor”, se arată în mesajul prezentat de vicepremierul Ana Birchall.
Viceprim-ministrul român a pledat pentru implicarea copiilor în procesele de decizie, evidențiind că vocea celor mai tineri dintre noi trebuie să fie ascultată. ”Avem responsabilitatea de a oferi copiilor posibilitatea de a alege, de a decide, de a participa. Dar noi, ca adulți și factori de decizie, trebuie să le oferim ocazia de a se implica: în familie, în școală, în comunități, la nivel european. Cu toate noile tehnologii, gadget-uri și dispozitive la dispoziția noastră, putem consulta cu ușurință copiii în deciziile care le afectează viața în comunitățile lor, în țara noastră, la nivel european. Avem nevoie doar de voință pentru a asigura un viitor în care vocea copiilor să fie auzită. Copiii trebuie să joace un rol esențial în construirea viitorului Uniunii Europene”, a susținut Ana Birchall în cadrul intervenției.
Totodată, Ana Birchall a subliniat că adoptarea Planului de Acțiune al Programului de Țară 2018-2022, program prin care este actualizat Acordul-cadru de cooperare dintre Executivul de la București și UNICEF, stabilindu-se astfel liniile prioritare ale relației de colaborare pentru următorii ani, reprezintă o mărturie a succesului parteneriatului dintre Guvernul României și UNICEF. ”Guvernul Dăncilă împreună cu UNICEF vor continua proiectele comune astfel încât drepturile copiilor să fie respectate şi apărate, iar fiecare copil să poată beneficia de o viaţă decentă, educaţie, protecţie şi incluziune socială. Protecția copilului este un domeniu important pentru România și progresele înregistrate în ultimele decenii în acest domeniu se datorează și sprijinului primit de România din partea UNICEF. Guvernul Dăncilă va sprijini în continuare proiectele dezvoltate de UNICEF, în special cele referitoare la creșterea calității educației, reducerea inegalităților sociale și facilitarea accesului copiilor din familii vulnerabile la servicii sociale de calitate”, a declarat vicepremierul Ana Birchall.