Volum de Dan Ciupureanu lansat în Salonul Medieval

0
392

Ciupureanu 1Casa de Cultură „Traian Demetrescu” din Craiova vă invită miercuri, 17 mai, ora 19.00, în Salonul Medieval, la lansarea cărţii „Omar şi diavolii” de Dan Ciupureanu, publicată anul acesta la Editura „Polirom”. Despre carte vor vorbi Horia Dulvac şi Silviu Gongonea, iar moderator al întâlnirii va fi Petrişor Militaru. La final va avea loc o lectură publică din roman susţinută de actorul Cătălin Miculeasa.  Dan Ciupureanu (n. 1983, Craiova) a câştigat concursul de debut al Editurii „Vinea”, în 2014, cu volumul „Efectul calmantelor”, pentru care a primit Premiul pentru debut în poezie al revistei „Tiuk!”. În 2015 a publicat volumul de poezii „Liderul grupei mici de la grădiniţa de stat nr. 2”, nominalizat pentru Premiile Artgothica. În 2016 îi apare în Franţa „Les jeux paralympiques”, poeme, în traducerea Carinei Nedov. A publicat în numeroase reviste literare din România, Germania şi Franţa poezie, teatru şi proză scurtă. În prezent este stabilit în Franţa.