O dezbatere care nu s-a făcut: despre imigraţie!

0
361
marine-le-pen
Marine Le Pen

Marine Le Pen a avut, în general, o presă defavorabilă de-a lungul campaniei electorale. Chiar excesiv de defavorabilă, dar asta şi datorită propriei sale prestaţii. A fost alăturată, destul de inabil opinăm noi, de America lui Trump, Regatul Unit post-Brexit, Ungaria lui Viktor Orban şi alţi aliaţi populo-naţionalişti, cu care nu este uşor să te înţelegi. Pe chestiunea imigraţiei toţi aceştia sunt însă de acord. Cum sunt, de altfel, şi pe alte teme delicate, precum islamul, UE, globalizarea. Şi totuşi discuţia despre imigraţie, în Franţa, are valenţe particulare. Fiindcă, dintre ţările europene, ea s-a văzut a fi, prefenţial, expusă la ameninţările jihadiste. Ori, tocmai la această temă sensibilă, la care se aşteptau abordări clare şi competente, cum spuneam, fiind vorba de apărarea ţării, de protecţia veritabilă şi eficace a cetăţenilor şi intereselor acestora, nu s-au făcut resimţite punctele de vedere. Specialiştii în lupta contra terorismului susţin că propaganda Daesh este în ofensivă. Mai mult, Marine Le Pen ar fi intrat în jocul organizaţiilor jihadiste, în timp ce Emmanuel Macron vrea să pună în operă o strategie globală de luptă contra terorismului cu trei axe, acestea cuprinzând: reducerea pretutindeni a bazelor logistice, distrugerea capacităţilor de recrutare, de antrenament şi de luptă din Orientul Mijlociu, Afganistan şi Africa, mobilizarea Uniunii Europene printr-o cooperare ranforsată în domeniile securităţii şi justiţiei, pentru a putea lupta contra cyber-terorismului şi finanţării terorismului. Nu în ultimul rând, asigurarea unei fluidităţi constante a schimbului de informaţii şi analize care va permite fiecărui actor în lupta contra terorismului să coopereze cu alţi actori. Toate acestea pot fi înţelese. Numai că 7 figuri ale antiterorismului francez trag semnalul de alarmă: „Le Pen face jocul jihadiştilor!”. Apelul este semnat de fostul judecător antiterorist Jean Louis Bruguiere, de un fost director general al securităţii externe, de Michel Debacq, fost procuror antiterorist, un fost şef al RAID (unitate de elită a poliţiei naţionale), un fost şef al supravegherii teritoriului, un coordonator naţional al informaţiilor, şi un fost şef al unităţii de coordonare antiteroriste. Ei bine, toţi aceştia şi-au exprimat susţinerea pentru Emmanuel Macron, printr-un text publicat în Nouvel Observateur. Deşi nu are nici o şansă să-l bată pe Emmanuel Macron, Marine Le Pen se vede acum etichetată ca „favorizatoare” a jihadiştilor, încât, cu siguranţă, după turul doi al alegerilor prezidenţiale, se va declara victima maşinaţiunilor. La rândul său, Emmanuel Macron, pentru a nu se refugia în teritoriul ordonanţelor emise de Guvern, va clama sprijinul alegătorilor în apropiatele alegeri parlamentare. Nu este exclus să-l aştepte o coabitare dificilă, aşa cum Francois Mitterand a avut-o cu Jacques Chirac, căruia refuza să îi semneze ordonanţele venite de la Guvern.