Cod galben de inundaţii pe Jiu şi Desnăţui

0
464

jiuHidrologii au emis o avertizare cod galben de inundaţii pentru mai multe cursuri de apă din Oltenia. Atenţionarea, valabilă până astăzi, la ora 16.00, vizează, în judeţul Dolj, râurile Jiu şi Desnăţui. Sunt aşteptate scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie.

S-a instituit cod galben pe râurile din bazinele hidrografice: Bega – bazin superior şi afluenţi, Timiş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera (judeţele: Timiş şi Caraş Severin), Cerna (judeţele: Gorj şi Caraş Severin), afluenţii mici ai Dunării aferenţi sectorului amonte Drobeta Turnu-Severin (judeţele: Mehedinţi şi Caraş ploaieSeverin), Desnăţui (judeţele: Mehedinţi şi Dolj), Jiu – bazin superior şi mijlociu (judeţele: Hunedoara, Gorj, Mehedinţi şi Dolj, afluenţii Oltului mijlociu şi inferior din judeţele: Sibiu, Braşov, Vâlcea, Gorj, Argeş, Olt şi Dolj, Vedea – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţele Argeş, Olt şi Teleorman), Argeş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţele: Argeş, Dâmboviţa şi Giurgiu), afluenţii mici ai Mureşului aferenţi sectorului aval Ocna – Mureş din judeţele: Sibiu, Alba, Hunedoara şi Arad.

            Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele ore, ca urmare a precipitaţiilor prognozate şi propagării se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie.