Radiografia sistemului universitar realizată de Curtea de Conturi arată o situaţie dezastruoasă a calităţii universităţilor care instruiesc cu 30% mai puţini studenţi decât în 1990, deşi sunt mai multe universităţi, însă calitatea învăţământului în aceste instituţii este îndoielnică în multe cazuri.
Numărul studenţilor a scăzut dramatic în perioada 2011-2015 din cauza scăderii natalităţii, nivelul de pregătire al elevilor este tot mai slab şi se resimte când aceştia ajung în universităţi şi din cauza faptului că au dispărut examenele de admitere, iar învăţământul superior nu este adecvat cerinţei de pe piaţa muncii şi nevoilor economice actuale. Asta a descoperit Curtea de Conturi în urma analizei evoluţiei şi situaţiei învăţământului superior din România, în perioada 2011-2015. În ciuda scăderii numărului de studenţi, raportul Curţii de Conturi arată că a crescut numărul de universităţi şi facultăţi. Astfel, avem 103 instituţii de învăţământ superior. De asemenea, potrivit raportului fondurile bugetare nu sunt acordate universităţilor în funcţie de performanţă.
Efectul natalităţii scăzute a început să se vadă tot mai mult din 2010. „Conform prognozei Eurostat, populaţia din grupa de vârstă 20-64 de ani va scădea cu 2 milioane în 2040 faţă de anul 2015. În această situaţie, cifre de 907.353 studenţi înmatriculaţi în învăţământul superior în anul universitar 2007/2008 nu vor mai fi posibile. Chiar şi efectivele studenţeşti de 433.234 persoane din anul universitar 2013/2014 vor rămâne o amintire. Concurenţa acerbă de pe piaţa serviciilor de educaţie superioară va obliga universităţile să se reformeze şi să crească calitatea serviciilor educaţionale furnizate”, se arată în raport. Numărul de studenţi s-a redus în perioada 1990/1991 – 2013/2014 cu 1,4 milioane, ceea ce reprezintă aproape 30% din populaţia şcolară din anul 1990/1991. Principalii factori care au determinat această reducere sunt scăderea natalităţii, emigraţia şi abandonul şcolar.
Cauzele pregătirii deficitare a tinerilor se regăsesc încă din sistemul preuniversitar. Curtea de conturi arată că problemele sistemului universitar sunt moştenite, de fapt, din preuniversitar. Astfel, dacă ne uităm la gradul de cuprindere în învăţământul preuniversitar a populaţiei în vârstă de 7-10 ani şi 11-14 ani, observăm că acesta a înregistrat o evoluţie descendentă, astfel încât în anul şcolar 2013/2014 nu era cuprinsă într-o formă de învăţământ 7,2 % din populaţia de 7-10 ani şi 8,5 % din populaţia de 11-14 ani. În anul 2014, 18% din populaţia în vârstă de 18-24 ani avea studii cel mult gimnaziale şi nu mai urma nici o formă de pregătire. Curtea de Conturi atrage atenţia că faţă de ţinta de 11,3% asumată de România în Strategia Europa 2020, distanţa este enormă şi nu par să existe şanse ca această ţintă să fie atinsă. În pus, la testele PISA (sistem standardizat al OCDE de evaluare a competenţelor de bază ale elevilor de 15 ani) elevii români au obţinut în permanenţă rezultate slabe, fapt ce indică performanţele reduse ale învăţământului primar şi gimnazial. Astfel, la evaluările PISA din 2012 ponderea elevilor cu performanţe slabe a fost de 37,3% la lectură, 40,8% la matematică şi 37,3% la ştiinţe.
„Într-o ierarhizare a ţărilor membre UE pe o scală descrescătoare a ponderii elevilor cu rezultate slabe la lectură la testul PISA 2012 România se află pe locul 2 după Bulgaria. Ratele mari de tranziţie de la un nivel de educaţie la altul ne întăreşte convingerea că o bună parte din aceşti elevi au ajuns în învăţământul superior”, spune Curtea de Conturi. Gradul de cuprindere în învăţământ a populaţiei de 15-18 ani a crescut până în anul şcolar 2009/2010, după care a început să scadă.
***
Decizia de a desfiinţa învăţământul profesional (singura opţiune rămânând învăţământul liceal) a condus la creşterea abandonului şcolar. Din fericire în anul şcolar 2012/2013 s-a revenit asupra deciziei, însă, consecinţele au rămas. Încercarea de a atenua declinul populaţiei şcolare din învăţământul liceal prin desfiinţarea învăţământului profesional s-a dovedit un eşec.
***
În ceea ce priveşte topurile internaţionale, instituţiile din învăţământul superior românesc nu apar în aceste clasificări, cu câteva excepţii, dar pe „poziţii deloc onorante”. „Plasări pe locuri mai puţin stânjenitoare se înregistrează în topurile pe discipline, ceea ce scoate în evidenţă faptul că mai există unele nuclee izolate care mai generează performanţă. Deşi în România există 103 instituţii de învăţământ superior, numai 5-6 au o oarecare vizibilitate în topurile care ierarhizează un număr mai mare de universităţi (1.000). Încă vreo 10 apar în topurile mari, care evaluează 2.000 universităţi. Restul nu există decât în evidenţele naţionale”, se arată în raport.
