Premierul Turciei îşi dă demisia

0
339

Ahmet-Davutoglu-1024x782Premierul Turciei, Ahmet Davutoglu, a anunţat, ieri, că se va retrage din funcţie, confirmând informaţii apărute în presa turcă, pe fondul disensiunilor cu preşedintele Recep Tayyip Erdogan. “Nu intenţionez să candidez pentru un nou mandat de preşedinte al Partidului Dreptăţii şi Dezvoltării în lipsa unui consens”, a declarat Davutoglu, citat de ziarul Hurriyet. !Nu am niciun sentiment de eşec sau regrete pentru această decizie. Retragerea din funcţie nu este alegerea mea, ci o necesitate”, a spus Davutoglu, pledând pentru menţinerea unităţii în Partidul Dreptăţii şi Dezvoltării. “Nu voi fi candidat la congres. Este mai degrabă vorba de o schimbare a oamenilor în funcţii. Atitudinea mea de loialitate faţă de preşedintele Recep Erdogan va continua”, a subliniat Davutoglu. Ahmet Davutoglu s-a întâlnit miercuri seară cu Recep Tayyip Erdogan. Între cei doi politicieni existau de mult divergenţe puternice privind planul lui Recep Erdogan de a transforma Turcia într-un sistem politic prezidenţial. Un congres extraordinar al partidului de guvernământ (AKP, conservator islamic) a fost convocat pe 22 mai. Presa turcă relatase că Ahmet Davutoglu nu va candida pentru un nou mandat de preşedinte al formaţiunii AKP, astfel că va renunţa şi la funcţia de prim-ministru.