Dermatologii olteni se reunesc la Călimăneşti-Căciulata

0
315

La sfârşitul acestei săptămâni, dermatologi din cele cinci judeţe ale Olteniei se reunesc la Călimăneşti-Căciulata pentru o conferinţă ce a devenit în ultimii ani un eveniment de tradiţie în lumea medicală.

spital patrascuConferinţa de primăvară a Asociaţiei Dermatologilor din Oltenia (ADO) are loc în zilele de 7 şi 8 mai a.c. şi va avea ca temă principală „Patologia mucoasei bucale”. Această manifestare reprezintă un  schimb de experienţă fructuos  între medicii dermatologi din judeţele Olteniei (Dolj, Olt, Gorj, Vâlcea şi Mehedinţi).

Potrivit specialiştilor, patologia buzelor şi a mucoasei bucale este complexă, cuprinzând atât îmbolnăvirile proprii, cât şi manifestările patologice la acest nivel în contextul altor afecţiuni cutaneo-mucoase sau generale.

Program ştiinţific bogat

În cadrul conferinţei vor fi prezentate principalele boli ale buzelor şi mucoasei bucale, unde se pot întâlni: leziuni albe; ulceraţii; flictene; tulburări de pigmentare de etiologie toxică, medicamentoasă, traumatică, post iradiere sau este vorba de prezenţa unor nevi nevocelulari.  „Tumorile benigne, dar mai ales precancerele şi cancerele cu localizare la nivelul buzelor şi la nivelul cavităţii orale, întâlnite mult mai frecvent la fumători şi la cei care consumă cronic alcool, vor reprezenta subiecte care, cu siguranţă, vor genera poziţii pro şi contra, cel puţin în ceea ce priveşte alegerea metodei optime de tratament”, a explicat prof. univ. dr. Virgil Pătraşcu (foto), preşedintele Asociaţiei Dermatologilor din Oltenia.

Toate acestea vor fi completate cu lucrări referitoare la interesarea mucoasei bucale în cadrul unor dermatoze (pemfigus, lupus eritematos cronic, lichen plan, psoriazis), prezentări privind modificările întâlnite în diabetul zaharat (candidoza bucală, glosita depapilantă, perleş levuric), în insuficienţa renală cronică (cheilita descuamativă, glosita candidozică, stomatita ulcero-necrotică) şi în leucemii (stomatita ulcero-necrotică, manifestări hemoragipare, candidoza bucală).

La secţiunea Varia, vor fi prezentate cazuri clinice deosebite, care au pus probleme de diagnostic şi tratament.

Programul ştiinţific este foarte bogat, cuprinzând 9 referate şi 22 de lucrări (studii şi cazuri clinice rare), care sunt publicate în volumul conferinţei (212  pagini). Conferinţa este acreditată de Colegiul Medicilor din România.